Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639

Polițiștii au fost sesizați despre accidentarea unui biciclist; de fapt, căzuse de pe bicicletă de beat ce era

Dosare penale la regimul circulației rutiere

La data de 06.09.2019, ora 20.30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Focșani au fost sesizați despre faptul că pe raza comunei Cârligele s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unui biciclist. Cu ocazia cercetărilor efectuate la fața locului s-a constatat faptul că un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din com. Cârligele, în timp ce se deplasa pe bicicletă, pe fondul consumului de alcool și al faptului că încerca să-și aprindă o țigară, ținând ghidonul cu o singură mână, s-a dezechilibrat și a căzut. A rezultat astfel rănirea ușoară a acestuia. În urma testării cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost 1.11mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

La data de 07.09.2019, ora 01.12, polițiștii Biroului Rutier Focșani au depistat un bărbat, în vârstă de 51 de ani, din mun. Focșani, în timp ce conducea un autoturism pe raza mun. Focșani, iar în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 0.75 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a întocmit dosar penal.

La data de 07.09.2019, ora 2140, a fost depistat un bărbat, din com. Gugești, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal.

La data de 7.09.2019, ora 2320, pe raza mun. Focșani, a fost depistat un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din com. Răstoaca, în timp ce conducea un autoturism, având o alcoolemie de 0.63 mg/l alcool în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal, în conformitate cu art. 336, alin. 1 Cod Penal.

La data de 08.09.2019, ora 0015, pe raza comunei Bordești, a fost depistat un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din comună, în timp ce conducea un autoturism, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal.

Buletin de presă IPJ Vrancea, 9 septembrie 2019

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?