Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Un focșănean de 30 de ani, pacient la Psihiatrie, a lovit doi asistenți; el consumase droguri

În video, Alina Cosma, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Focșani

Un bărbat de 30 din Focșani, care a ajuns azi noapte, în jurul orei 24.00, la secția de Psihiatrie, alături de membri ai familiei, a agresat doi asistenți. Inițial, bărbatul a fost trimis de la Psihiatrie la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Focșani pentru investigații. Aici s-a aflat că el consumase marijuana și cannabis. S-a întors la Psihiatrie, unde a rănit doi asistenți, unul având traumatism cranio cerebral, iar altul mandibula ruptă, după ce a căzut inconștient. Bărbatul aflat sub influența substanțelor halucinogene a încercat să fugă, fiind prins de ceilalți angajați ai secției. Azi noapte, la Psihiatrie erau de gardă medicul Gabriela Florea, cei doi asistenți care au fost agresați, un supraveghetor și un infirmier.

Reprezentanții Biroului de presă al IPJ Vrancea au precizat că a fost solicitată întervenția polițiștilor, care au beneficiat și de sprijinul jandarmilor pentru ca individul să fie încătușat: „Azi-noapte, în jurul orei 03.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani au fost sesizați de către lucrători din cadrul Secției de Psihiatrie a Spitalului de urgență „Sf. Pantelimon” Focșani cu privire la faptul că un pacient se manifestă violent și a lovit două persoane. Polițiștii au intervenit imediat la fața locului și au identificat persoana în cauză, care manifesta un comportament agresiv. A fost astfel necesară imobilizarea și încătușarea bărbatului, beneficiind și de sprijinul de specialitate al unui echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea. În prezent, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani”.

Bărbatul a rămas internat în secția de Psihiatrie.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?