Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

GALERIE FOTO: Majorete și gimnaste la inaugurarea locului de joacă din strada Peneș Curcanul

Un nou loc de joacă pentru copii a fost inaugurat ieri, de această dată în apropiere de Piața Moldovei din Focșani. ,,Amplasat pe strada Peneș Curcanul, noul loc de agrement pentru cei mici are o suprafață de 561 mp, unde au fost montate mai multe elemente —turnuri, podețe, tobogane, panouri laterale cu diverse imagini animate, leagăne, balansoare etc”, informa, printr-o postare din 30 iulie, primarul Cristi Misăilă. Parcul situat pe strada Peneș Curcanul trebuia inaugurat încă din 1 august, doar că vremea le-a cam dat bătăi de cap organizatorilor, iar ploaia rece de vară i-a determinat să amâne evenimentul pentru ziua de marți, 6 august, o zi cu o încărcătură religioasă deosebită: Schimbarea la față. „Am vrut să fie de 1 august, dar Doamne Doamne a spus: „Nu-i bine de 1 august, hai să facem de 6 august când serbăm Schimbarea la față. Și nu întâmplător, pentru că iată, acest mic colț de cartier și-a schimbat înfățișarea prin ceea ce noi am reușit să facem aici pentru toți copiii care se vor bucura de acest minunat loc de joacă. Probabil și părinții și bunicii se vor bucura că au unde să-și petreacă timpul alături de prichindei în condiții de siguranță și de normalitate. Iar pentru voi, copii, pentru că este vacanță, iată, v-am oferit această surpriză. Și, chiar dacă sunt în vacanță, iată că avem aici alături de noi niște frumoase majorete care ne vor încânta cu un spectacol. Să le aplaudăm! Și pe gimnastele de la Clubul Sportiv Focșani”, le-a spus celor prezenți primarul Municipiului Focșani, Cristi Misăilă.


După ce micuțele gimnaste și simpaticele majorete au fost felicitate, fiecare echipă a performat în fața publicului numeros format din părinți, bunici, bone și prichindei de toate vârstele; chiar și o graviduță a venit în noul loc de joacă pe care îl va vizita probabil în calitate de mămică. ,,Stăm aproape, înseamnă foarte mult pentru noi acest parc pentru copilași! Înainte ne duceam în Piața Unirii, în parc la Teatru… Era destul de departe cu doi copii”, mărturisește o bonă care a ieșit în parc cu micuții pe care îi are în grijă. ,,Suntem de la țară, dar este foarte util parcul ăsta și pentru noi. Când venim la cumpărături, soțul vine cu băiatul în parc, cât cumpăr ce trebuie din piață. Înainte rămâneau la porumbei sau în Piața Unirii”, spune o doamnă care se uită cu drag la investiția pentru care îi mulțumește primarului și tuturor celor care au pus umărul la treabă și au contribuit la zecile de zâmbete de pe fețele copiilor care zburdă precum iepurașii în noul lor tărâm de poveste

La inaugurare au fost prezenți primarul Municipiului Focșani, Cristi Misăilă, viceprimarul Ionuț Mersoiu, inspectorul școlar general adjunct Aurel Șelaru și actorul Sorin Fancu, cel care a deschis momentul rostind câteva cuvinte celor prezenți. Sub un cer senin de august, zâmbetele copiilor coboară parcă soarele în mijlocul parcului și aduc bucuria pe chipurile oamenilor mari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?