Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

VIDEO: Monitorul de Vrancea și HappyCinema vă invită la film: Furios și iute: Hobbs & Shaw 3D

După opt filme care au strâns la box-office peste 5 miliarde de dolari în toată lumea, franciza Fast & Furious prezintă acum primul film de sine-stătător în care Dwayne Johnson și Jason Statham își reiau rolurile precedente, Luke Hobbs, respectiv Deckard Shaw, și pornesc într-o misiune independentă de franciză în FURIOS ȘI IUTE: HOBBS & SHAW, dar care continuă o parte din povestea filmului anterior.

Încă de prima dată când s-au înfruntat în Furios și iute 7, Hobbs, omul legii, un agent loial al Serviciului American de Securitate Diplomatică, și Shaw, fost agent operativ de elită, cei doi au avut schimburi acide de replici, dar și de lovituri fizice nemiloase în încercările de a se elimina unul pe celălalt. Furios și iute: Hobbs & Shaw aruncă în aer ușa către un nou drum din universul Fast & Furious, și duce acțiunea și suspansul în jurul lumii, de la Los Angeles la Londra, și de la peisajul toxic din Cernobîl până în luxuriantul peisaj din Samoa.

Regizat de David Leitch (Deadpool 2), după un story care îi aparține lui Chris Morgan, scenarist cu lungă experiență în franciza Fast & Furious, cu un scenariu scris de Morgan și de Drew Pearce (Mission: Impossible-Rogue Nation, Iron Man 3), filmul e produs de Johnson, Statham, Morgan și Hiram Garcia. Producători sunt Dany Garcia, Kelly McCormick, Ethan Smith, Ainsley Davies și Steven Chasman.

Programul filmului poate fi consultat pe happycinema.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?