Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

2.757 bilete de tratament repartizate județului Vrancea anul acesta, 4.547 de cereri depuse

Casa Judeţeană de Pensii Vrancea pune la dispoziția doritorilor, care îndeplinesc toate condițiile conform legii, bilete de tratament balnear. Pot beneficia de acestea pensionarii şi asiguraţii sistemului public de pensii. Biletele sunt repartizate pe 18 serii, până la finalul anului 2019, seria prezentă având ca dată de prezentare în staţiune intervalul 3.07 – 04.07.2019, următoarei serii fiindu-i alocat intervalul între 17.07 – 19.07. 2019. Durata sejurului este de 16 zile, din care 12 zile sunt alocate tratamentului balnear, ultima serie urmând a fi repartizată datei de 03 decembrie. Până la această dată au fost repartizate Casei Județene de Pensii Vrancea un numar de 2.757 bilete de tratament, fiind depuse și înregistrate un numar de 4.547 cereri. Stațiunile cele mai solicitate sunt: Lacu Sărat, Covasna, Vatra Dornei, Techirghiol, Mangalia și Sărata Monteoru.

Acordarea biletelor de tratament se face în baza criteriilor potrivit legii, pentru pensionari și asigurații sistemului public de pensii, criterii ce sunt afișate și pe site-ul Casei Județene de Pensii Vrancea. Lista cererilor aprobate este afișată atât la sediul Casei Județene de Pensii Vrancea, cât și pe site-ul acesteia. Beneficiarii sunt anunțați în termen de maxim 5 zile lucrătoare de la data repartizării, în ceea ce privește biletul repartizat și data la care au fost programați pentru ridicarea lui.

Pentru anul 2019, pot beneficia de tratament balnear persoanele care au calitatea de:

– pensionar al sistemului public de pensii;

– asigurat al sistemului public de pensii;

– beneficiar al prevederilor unor legi speciale, care reglementează dreptul la bilet de tratament balnear prin sistemul public de pensii.

Criteriile specifice de acordare a biletelor de tratament balnear pentru pensionari cu suportarea unei contribuții individuate sunt următoarele:

– dacă a beneficiat de bilet de tratament balnear în ultimii 2 ani;

– categoria de pensie a beneficiarului;

– cuantumul total brut al drepturilor de pensie.

Criteriile specifice de acordare a biletelor de tratament balnear pentru asigurați, cu suportarea unei contribuții individuale, sunt următoarele:

– dacă a beneficiat de bilet de tratament balnear în ultimii 2 ani;

– nivelul câștigului brut de natură salarială realizat, respectiv al venitului lunar asigurat sau al venitului lunar ales, care au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale.

 

Conducerea Casei de Pensii Vrancea informează că biletele se pot ridica de la sediul instituţiei, acestea fiind eliberate personal titularului sau unei alte persoane, desemnate de către titular prin procură autentificată, din care să rezulte că mandatarul este împuternicit să ridice biletul de tratament balnear. De asemenea, la eliberarea biletelor de tratament, beneficiarii vor prezenta cuponul pentru plata pensiei aferent anului 2019 (copie sau original), iar pentru asigurați adeverinţă eliberată de către angajator cu câştigul brut aferent lunii anterioare repartiţiei, precum şi biletul de trimitere – formular cu regim special, eliberat de medicul de familie sau de specialitate (copie şi original).

Există și anumite categorii de persoane care pot beneficia de tratament balnear în mod gratuit:

– pensionarii de invaliditate, în cadrul programului de recuperare întocmit de medicul expert al asigurărilor sociale conform art.122 alin.(2), lit.a) din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice;

– persoane beneficiare de drepturi stabilite în baza prevederilor Decretului lege nr. 118/1990, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive  politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinatate ori constituite în prizonieri, precum și persoanele care au calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, stabilită în temeiul dispozițiilor OUG nr. 214/1999, cu modificările și completările ulterioare.

– persoane beneficiare de drepturi stabilite în baza prevederilor Ordonanței Guvernului nr.105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, din motive etnice, aprobată prin Legea nr.189/2000, cu modificările și completările ulterioare;

– persoane ale căror drepturi sunt stabilite prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

– persoane beneficiare de drepturi stabilite în baza prevederilor Legii nr. 49I1999 privind pensiile I.0.V.R., cu modificările și completările ulterioare;

– persoane ale căror drepturi sunt stabilite prin Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;

– persoane care beneficiază de bilete de tratament balnear, cure balneoclimaterice potrivit art.21 alin.(2) și art.22 din Legea nr.346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, republicată, cărora li s-a stabilit de către medicul expert al asigurărilor sociale din cadrul caselor teritoriale de pensii, program individual de recuperare, dupa caz;

– persoane ale căror drepturi sunt stabilite prin HG nr.757/2008 pentru aprobarea acordării biletelor de tratament balnear, în mod gratuit, salariaților care lucrează în medii radioactive – zonele I și II de expunere la radiații, la prospectarea, explorarea, exploatarea, prepararea minereului de uranium, precum și la conservarea și închiderea perimetrelor miniere.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?