Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Percheziții cu mascații la persoane care ar fi tăiat și furat material lemnos

PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE INFRACȚIUNI SILVICE

(…) polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au efectuat 3 percheziții, la 2 persoane fizice, bănuite de săvârșirea mai multor infracțiuni silvice precum și la sediul unui Ocol Silvic privat./ 2 mandate de aducere au fost puse în aplicare.

La data de 16 aprilie a.c., polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea – Serviciul de Ordine Publică au efectuat 3 percheziții, pe raza județului, la persoane bănuite de comiterea mai multor infracțiuni silvice. Din cercetări a reieșit că, în perioada 2015 – 2018, un agent economic ar fi sustras diverse cantități de material lemnos, din fondul forestier aflat în administrarea unui Ocol Silvic.

Activitatea infracțională ar fi fost precedată de marcarea arborilor fără respectarea normelor legale, precum și cu încălcarea procedurilor de lucru specifice domeniului exploatărilor silvice. Prejudiciul este estimat la aproximativ 20 000 lei. Activitățile pentru documentarea activității infracționale s-au desfășurat în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori, furt de arbori, abuz în serviciu, fals intelectual și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate înscrisuri și unități de stocare date, necesare soluționării cauzei, doi bărbați fiind conduși la sediul Poliției pentru audieri, în baza mandatelor de aducere.

La percheziții au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Biroul de presă al IPJ Vrancea, 16 aprilie, ora 22.50

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?