Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

Denzel Washington, Frances McDormand şi Joel Coen, în negocieri pentru a juca într-o ecranizare a piesei ”Macbeth”

Actorii Denzel Washington şi Frances McDormand sunt în negocieri cu regizorul şi scenaristul Joel Coen pentru a pregăti o nouă adaptare pentru marele ecran a piesei lui Shakespeare ”Macbeth”, potrivit site-ului de specialitate Deadline, citat de EFE. Scott Rudin, colaboratorul tradiţional al fraţilor Coen, figurează ca producător al acestui proiect, aflat încă în fază incipientă, şi de a cărui dezvoltare şi distribuţie se va ocupa compania A24.

Ambiţia fără margini şi intriga politică din ”Macbeth”, una dintre bijuteriile dramaturgului englez William Shakespeare, au fost transpuse de nenumărate ori pe marele ecran. Printre acestea se remarcă ecranizarea lui Orson Welles (”Macbeth”, 1948), reinterpretarea în cheie japoneză a cineastului Akira Kurosawa (”Kumonosu-jo”, 1957), sau recentul film al regizorului Justin Kurzel, cu Michael Fassbender şi Marion Cotillard în fruntea distribuţiei (”Macbeth”, 2015).

Dacă negocierile ajung la bun sfârşit, această nouă versiune a piesei ‘Macbeth’ va avea o distribuţie de staruri hollywoodiene. Denzel Washington a fost nominalizat de multe ori la Oscar şi a câştigat două statuete în cariera sa: cel mai bun actor secundar pentru ”Glory” (1989) şi cel mai bun actor principal pentru ”Training Day” (2001). Frances McDormand este de asemenea dublă laureată cu Oscar, la categoria de cea mai bună actriţă într-un rol principal, pentru interpretările sale magistrale din ”Fargo” (1996) şi ”Three Billboards Outside Ebbing, Missouri” (2017).

La rândul său, Joel Coen, căsătorit cu McDormand, formează împreună cu fratele său Ethan Coen unul dintre tandemurile de succes ale cinematografiei contemporane. Fraţii Coen au patru Oscaruri în vitrină: cel mai bun scenariu original pentru ”Fargo”; cel mai bun film, cel mai bun regizor şi cel mai bun scenariu adaptat pentru ”No Country for Old Men” (2007).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?