Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Băiat de 14 ani, ARESTAT după ce a condus o mașină furată cu care a intrat într-un gard

Un adolescent de 14 ani a primit mandat de arestare preventivă, vineri, într-un dosar de furt calificat, furt în scop de folosinţă şi conducere fără permis.

Potrivit informaţiilor primite de la procurorul Ionuţ Drâmbă, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani, în noaptea de joi spre vineri, băiatul, care este din județul Tulcea, a spart o maşină din care a furat un set de chei. Apoi, cu cheile furate a deschis un alt autoturism, cu care a şi plecat la plimbare prin Focșani. Lipsit de experienţă, adolescentul a pierdut controlul asupra volanului şi a intrat cu maşina furată într-un gard. După comiterea faptei, el a fugit de la faţa locului, dar a fost identificat de poliţişti şi propus la arestare.

Potrivit anchetatorilor adolescentul a recunoscut comiterea faptelor. “(…) admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani. Dispune arestarea preventivă a inculpatului minor V (…) C (…) –G (…), pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat (…), furt în scop de folosinţă (…) şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere (…) pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 29.03.2019 şi până la data de 27.04.2019, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă. În baza art.275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. (…). Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 29 martie 2019, ora 17.10”, se arată în hotărârea instanţei.

Băiatul nu este la prima abatere. În luna ianuarie a.c., poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Focşani au identificat patru minori, printre care şi cel arestat acum, bănuiţi în mai multe cauze de furt din auto, faptele fiind săvârşite pe raza municipiului Focșani în perioada 3-11 ianuarie.

“În urma activităţilor investigative desfăşurate, poliţiştii au reușit identificarea a patru minori, de 14 și 15 ani, bănuiți de săvârșirea mai multor furturi din auto pe raza municipiului Focșani, în perioada 3-11 ianuarie. Din cercetări s-a stabilit faptul că în timpul nopţii, cei patru minori se deplasau pe străzile din municipiul Focșani iar unul dintre aceștia, în vârstă de 14 ani, din judeţul Tulcea (cel arestat ieri-n.r.), prin forțarea butucului portierei, ar fi pătruns în interiorul a 18 autoturisme, majoritatea taxiuri, de unde ar fi sustras diverse bunuri, timp în care ceilalţi minori ar fi supravegheat zona. Ulterior, valorile sustrase ar fi fost împărțite între cei în cauză, prejudiciul ridicându-se la peste 5700 lei. Pentru documentarea activității infracționale a celor în cauză polițiștii au efectuat patru percheziții domiciliare, două pe raza municipiului Tulcea și două pe raza municipiului Focșani”, au transmis atunci poliţiştii.

Şi atunci băiatul a fost reţinut, dar nu şi arestat preventiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?