Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636
Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636

GALERIE FOTO: Elevi de la CSEI Elena Doamna Focșani, în vizită la colegi de-ai lor din Râmnicu Sărat

Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă (CSEI) „Elena Doamna” din Focșani derulează proiectul educațional „Ne unește adolescența”. Conform datelor furnizate de profesoara Corina Apostu, la finele săptămânii trecute, un grup de liceeni inimoși de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Elena Doamna”, însoțiți de profesoarele Nela Ghiorghiță, Corina Apostu și Lonia Popescu, au fost în vizită la colegii lor de la Liceul Tehnologic Economic „Elina Matei Basarab” din Râmnicu Sărat, județul Buzău. Oaspeţii au fost primiţi cu căldură de profesoarele Irina Costianu şi Aurelia Mirică, de la unitatea școlară din Râmnicu Sărat.

Activitatea intitulată „Comunicăm, înțelegem, acceptăm, suntem mai buni!” a presupus parcurgerea a două etape prin intermediul cărora elevii au reușit să se cunoască, să interacționeze și să împărtășească din experiențele lor ca liceeni. Printre obiectivele activității amintim promovarea unei atitudini deschise în rândul elevilor liceelor de masă față de semenii lor de aceeași vârstă dar cu deficiențe de auz și comunicare verbală și crearea unui context favorabil socializării.

În prima etapă a activității, elevii din Focșani le-au oferit gazdelor trei momente artistice, după care a urmat o scurtă prezentare a limbajului mimico-gestual. A doua activitate s-a desfășurat la Muzeul Municipiului Râmnicu Sărat, unde tinerii au descoperit pagini emoționante din istoria și cultura zonei. Activitatea s-a încheiat într-o atmosferă minunată, la pas pe străzile orașului, în parc, la un suc și… ceva dulce.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?