La data de 5 martie a.c., ora 18.50, un tânăr, în vârstă de 25 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Focșani, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism care se afla staționat. În urma impactului a rezultat avarierea celor două autoturisme. Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că tânărul nu posedă permis de conducere.
De asemenea, având în vedere starea confuză a conducătorului auto, i-a fost solicitată recoltarea unei mostre de urină pentru efectuarea unui test reactiv, în vederea stabilirii consumului de substanțe psihoactive. Întrucât rezultatul testului a fost „POZITIV”, acestuia i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a substanțelor prezente în organism.
În cauză a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 335, alin. 1 și 3 și art. 336, alin. 2 din Codul Penal.
Buletin de presă IPJ Vrancea, 6 martie 2019