Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Povești citite în familie, la Biblioteca Județeană

Pentru al treilea an consecutiv, Biblioteca Județeană Vrancea se alătură inițiativei comunității Citim Împreună România și marchează Ziua Internațională a Cititului Împreună – ZICI – printr-un Atelier de lectură în familie, cu voce tare, la care sunt invitați să participe copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 10 ani, însoțiți de părinți sau bunici. Acesta se va desfășura vineri, 1 februarie 2019, începând cu ora 17.00, la Secția pentru copii și tineret a Bibliotecii Județene, din strada Nicolae Titulescu nr. 12.

Derulat în cadrul proiectului ORA SĂ ȘTIM, Atelierul de lectură în familie îşi propune să ofere copiilor prilejul de a descoperi lumea fascinantă a ştiinţelor, observând, adresând întrebări, formulând idei şi ipoteze legate de știință, tehnologie, informatică şi matematică (ŞTIM). Copiii vor descoperi lumea fascinantă a ştiinţei prin intermediul experimentelor şi activităţilor practice. Atelierul are în vedere dezvoltarea limbajului, lărgirea ariei de cunoaștere, stimularea și dezvoltarea creativității și a gândirii libere.

Organizată de către LitWorld şi marcată anual în întreaga lume, începând cu anul 2012, Ziua Internațională a Cititului Împreună este un eveniment global la care participă milioane de oameni din peste 100 de ţări.

Vă așteptăm cu drag, la Bibliotecă, să citim povești cu voce tare în familie!

 

Manager, Margareta Tătăruş

Relaţii Publice, Adrian Ţiglea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?