Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Termen la fondurile europene acordate pentru abatoarele mobile

Crescătorii de animale mai câteva zile la dispoziție pentru a depune proiectele prin care să obțină fonduri europene nerambursabile pentru achiziționarea de abatoare mobile. Termenul de depunere a dosarelor este 31 ianuarie iar Guvernul va analiza la finele acestei perioade posibilitatea de prelungire pentru încă două luni. Până în prezent sunt depuse la AFIR un număr de 26 cereri pentru abatoare mobile dar și-au manifestat intenția de a depune solicitări pentru acest proiect încă 65 beneficiari. Achiziția de abatoare mobile pentru sacrificarea animalelor a fost introdusă după lungi perioade de negocieri cu autoritățile sanitare privind condițiile care trebuie respectate de aceste produse.

Abatoarele sunt foarte utile pentru crescătorii de animale deoarece oferă posibilitatea abatorizării pe loc, fără să mai fie necesar transportul animalelor la marile unități de abatorizare. Fondurile europene sunt acordate pentru proiectele depuse pe Submăsura4.2 „Sprijin pentru investiţii în procesarea/marketingul produselor agricole” din Planul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Conform condițiilor de finanțare, beneficiarii eligibili sunt cooperativele și grupurile de producători dar și microîntreprinderile, întreprinderile mici și mijlocii (PFA, II, IF, SRL). În ceea ce privește finanțarea europeană, sprijinul public nerambursabil va fi de 70% pentru investiții colective, adică proiecte aplicate de cooperative sau grupuri de producători. Sprijinul va fi 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru IMM-uri și de 40% pentru alte întreprinderi.

Numărul mediu de animale sacrificate pe zi în cadrul unui asemenea abator mobil este de 3 bovine sau 20 ovine/caprine/suine, în zile separate. Valoarea orientativă de piață a echipamentului este între 55.000 și 100.000 euro în funcție de dotările opționale. De menționat că utilități necesare pentru operaționalizarea abatorului mobil sunt apă curentă, energie electrică, canalizare sau fosă septică bicamerală.

Abatorul mobil permite sacrificarea, prelucrarea, depozitarea precum și vânzarea cu amănuntul a animalelor din speciile ovine, caprine, taurine, suine. Pe lista dotărilor standard a abatoarelor mobile se numără asomatorul cu capse, chiuvetă cu racord la apa caldă/rece, macare 600 kilograme pentru ridicarea animalelor sacrificate, sistem de transport / manipulare a carcaselor, corpuri de iluminat tip neon, prize 220V, tava antiderapantă cu dimensiunea de 2,40 m x 2,0 m pentru colectarea resturilor rezultate din procesul tehnologic, container SNC.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?