Cinci bărbaţi au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea pentru săvârsirea infracţiunii de încăierare. Conform rechizitoriului, la data de 14 septembrie 2016, între inculpaţi, doi dintr-un grup şi trei din celălalt, a izbucnit un conflict, în timpul căruia bărbaţii s-au lovit reciproc. În urma loviturilor primite unul dintre bărbaţi a suferit leziuni ce au necesitat 25-30 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
În urma anchetei s-a stabilit că în data de 14 septembrie 2016, în jurul orei 13.00, P. H., care este şi inculpat, şi victimă, a mers la via pe care o deţine pe raza comunei Jariştea, moment în care a constatat că mai multe persoane din Slobozia Bradului, între care inculpaţii I. I., I. S. şi F. G., culegeau struguri dintr-o suprafaţă de vie ce aparţine unei alte persoane, de la care ei cumpăraseră recolta. Respectiva suprafaţă de viţă de vie se învecinează cu proprietatea lui P. H..
Întrucât pe drumul dintre cele două proprietăţi erau mai multe lăzi cu struguri, iar lui P. H. i s-a părut că aceştia au fost culeşi din via sa, bărbat i-a întrebat pe cei care erau la cules de struguri dacă au intrat în via lui, iar răspunsul a fost negativ. În acel moment, P. H. l-a sunat pe fiul său, D. H., pe care l-a întrebat dacă a fost la vie, apoi i-a povestit ce a găsit el la faţa locului. Pentru că persoanele care erau la cules de struguri intentionau să se mute în altă parcelă, P. H. le-a deblocat calea de aces, mutând maşina. Între timp a ajuns la faţa locului şi D. H., care împreună cu tatăl său au mers în locul în care se aflau ceilalţi trei inculpaţi din dosar pentru a discuta cu aceştia. Discuţiile au degenerat, iar bărbaţii au început să se lovească reciproc. În timpul încăierării, inculpatul F. G. l-a lovit pe P. H. cu pumnul în zona gurii.
Anchetatorii mai arată în rechizitoriu că P. H. a folosit un spray iritant lacrimogen pe care îl avea asupra sa pentru a se apăra. La audieri acesta din urmă nu a recunoscut fapta, susţinând că el nu a dat, ci doar a fost lovit de ceilalţi trei inculpaţi. Bărbatul a adăugat că a fost nevoit să folosească spray-ul iritant lacrimogen pentru a se apăra. A mai spus că el a intervenit în conflict doar pentru a-şi apăra fiul, care risca să fie lovit de unul dintre inculpaţi. În timp ce tatăl a negat, fiul său a recunoscut cele întâmplate, spunând că a fost o adevărată îmbulzeală, lovindu-se reciproc.
Ceilalţi trei inculpaţi au recunoscut fapta şi au declarat că la data amintită au mers la Jariştea pentru a culege struguri dintr-o suprafaţă de vie care aparţine unei persoane, iar în jurul prânzului, în timp ce mâncău, la faţa locului a ajuns P. H., care a blocat aleea pe care ei se aflau cu maşina. Bărbaţii au mai povestit că P. H., pe motiv că i-ar fi cules strugurii, ar fi început să-i înjure şi a refuzat să deblocheze calea de acces. În timpul acestor discuţii, I. S. l-ar fi înjurat pe P. H., iar după acest moment ei au reuşit să se mute într-o altă parcelă. În acest timp, la faţa locului ar fi ajuns şi fiul lui P. H., dar şi alte persoane, care ar fi început să-i lovească pe cei trei, moment în care ei au încercat să se apere. Bărbaţii inculpaţi, din grupul culelătorilor, au mai spus că inculpatul P. H. a pulverizat cu spray moment în care scandalul s-a încheiat. Ulterior, la faţa locului au ajuns şi poliţiştii, care nu au găsit urme pe sol în via lui P. H., astfel încât să se confirme bănuiala că cei trei i-ar fi cules via acestuia.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Focşani şi urmează să treacă prin faza de Cameră Preliminară.