Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633

Bani pentru fermierii care au cerut ajutor de minimis pentru lână

Direcția Agricolă a primit banii pentru ajutorul de minimis acordat crescătorilor de ovine din Vrancea. Suma alocată pentru cei 110 beneficiari este de peste 118 mii lei. Banii ar trebui să ajungă în conturile fermierilor în câteva zile, cât durează procedurile de transfer bancar. Fermierii care nu primesc acești bani în câteva zile trebuie să anunțe la Direcția Agricolă, pentru a verifica dacă există greșeli la scrierea numărului de cont. Inițial, în acest program au fost înscriși 418 crescători de animale iar 110 au depus documente pentru a obține ajutorul de minimis, cu o cantitate de peste 118 mii kilograme de lână. Lâna a fost colectată în special de firme din județul Sibiu, prețurile de achiziție fiind chiar și de 4 lei/kilogram pentru Merinos. Ajutorul de minimis este acordat crescătorilor de ovine, atât persoane fizice, care dețin un atestat de producător agricol, cât și de persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale sau persoane juridice.

Banii pot fi obținuți de crescători dacă îndeplinesc mai multe criterii de eligibilitate. În primul rând, crescătorii de ovine trebuie să dețină o exploatație înregistrată în Registrul Național al Exploatațiilor. La solicitarea banilor crescătorii vor trebui să facă dovada comercializării cantității de lână pentru care solicită acordarea sprijinului către un centru de colectare a lânii sau o unitate de procesare a lânii. Valoarea sprijinului financiar este de un leu pentru fiecare kilogram de lână comercializată. Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/ întreprinderi unice nu poate depăși suma de 15000 euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual și în cele două exerciții financiare precedente, se arată în prezentarea proiectului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?