Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

“Dăruiește-i copilărie, citește-i scrisoarea!”. Alexia, 6 ani, prin zăpadă în pantofiori de pânză – Scrisoarea nr. 7

Dragă Moșule,

Alexia este o fetiță de doar 6 anișori, o fetiță “soare” cu capul bălai, cu un râs atât de zgomotos și cristalin că ar putea ocupa oricând ciripitul păsărilor în natură. Dar, dragă Moșule, este săracă, oare un copil sărac poate rămâne vesel?!

Alexia este surioara lui Tudor.  La fel ca și el, ea are o copilărie tristă, o copilărie în care nici tu Moșule, nici Moș Nicolae și nici un alt perosnaj magic nu i-au trecut pragul casei. Oare pentru că este prea sărăcioasă, prea lipsită de jucării și de zumzetul unor copii fericiți? Oare acesta este motivul pentru care îi tot evitați, dragă Moșule?!

Oare o copilă ce pășește prin zăpadă în pantofiori de pânză, poate să mai zburde în drum spre școală… oare, Moșule?!

 

„Dragă, Moșule

Mă numesc Alexia și am 6 ani. Încerc să îți scriu această scrisoare cu ajutorul surorii mele mai mari. Nu sunt prea cuminte, dar încerc să ascult de mama mea, că nu vreau să o rănesc. De Crăciun îmi doresc: un pat, pentru a nu mai fi nevoită să dorm cu fratele meu, un telefon de jucărie și dulcirui. Cu drag, Alexia”

 

Haideți să pășim măcar o dată în lumea copilăriei lor, haideți să vedem dacă găsim un pat pentru Alexia și un șifonier pentru frățiorul ei Tudor.

Dacă vrei să fii Moșul unui copil care nu este de elită, alege-i scrisoarea! Intră pe pagina de Facebook a Asociației Hope and Love for Life – https://www.facebook.com/hopeandloveforlife/, trimite-ne un mesaj și îți vom da toate detaliile de care ai nevoie pentru a-i trimite un colet cu ce vrei tu Alexiei și, poate, familiei ei.

Asociația Hope and Love for Life și Monitorul de Vrancea desfășoară campania “Dăruiește-i copilărie, citește-i scrisoarea!”. Fii tu Moș Crăciun pentru un copil nevoiaș!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?