Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Două mâini unite, propunerea de logo al Focșaniului

Propunerea de logo al municipiului Focșani a fost prezentată, ieri, în ședința Subcomisiei de Dialog Social organizată la Primărie. Este o imagine simplă, cu două mâini unite, semn al unirii, formând litera U, care susțin obeliscul din centrul municipiului, redat în plan, cu forme geometrice. Logo-ul a fost realizat de Gabriel Pavel, fiul caricaturistului Constantin Pavel, care a câștigat licitația organizată de administrația locală. Primarul Cristi Misăilă a arătat că logo-ul municipiului va fi folosit în toate formele de comunicare vizuală ale administrației locale. Soluția achiziționării serviciului realizării logo-ului a fost luată de administrația locală după ce au fost două organizate două concursuri însă niciuna dintre variantele propuse nu a fost declarată câștigătoare. Este un proiect la care am lucrat cu drag, cred că cel mai important la care am lucrat. L-am realizat împreună cu tatăl, meu, Constantin Pavel, a spus Gabriel Pavel, precizând că un logo trebuie să fie simplu, ușor de recunoscut. George Păduraru Coban, arhitectul municipiului, a subliniat că este o idee bine aleasă pentru Focșani, simplă, cu elemente puternice. Este prima dată când văd acest logo. Este o surpriză plăcută. Ideea este foarte bună. Nu este atât de importantă imaginea obeliscului cât această formă în plan. Avem acolo cerc, pătrat, octogon, care sunt elemente puternice în geometria sacră. Este mai important pentru noi, care suntem în orașul Unirii să avem aceste simboluri într-un logo, a spus George Păduraru Coban, precizând că „un logo este bun atât timp cât cineva, fără să îl înțeleagă pe deplin, îl ține minte”.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?