Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Modificări legislative privind regimul străinilor în România

Inspectoratul General pentru Imigrări informează cu privire la punerea în aplicare, începând cu data de 9 noiembrie a.c., a Legii nr. 247 pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 7 noiembrie 2018. Legea are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.194/2002 și a Ordonanței Guvernului nr. 25/204, în sensul asigurării transpunerii Directivei (UE) 2016/801 a Parlamentului European și a Consiliului privind condițiile de intrare și de ședere a resortisanților țărilor terțe pentru cercetare, studii, formare profesională, servicii de voluntariat, programe de schimb de elevi sau proiecte educaționale și muncă „au pair”.

Noile modificări legislative privind încadrarea în muncă a cetățenilor străini pe teritoriul României vizează, în principal, relaxarea condițiilor în ceea ce privește eliberarea avizului de angajare în muncă a străinilor, pentru tipurile de lucrător permanent, stagiar și transfrontalier, prin simplificarea procedurilor de selecție parcurse de către angajatori. O altă modificare vizează reducerea nivelului salariului de la mediu brut pe țară, la salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Astfel, străinilor intrați în România în scopul încadrării în muncă li se prelungește dreptul de ședere temporară în scop de muncă dacă prezintă contractul individual de muncă cu normă întreagă, înregistrat în registrul general de evidență a salariaților, din care rezultă că salariul este cel puțin la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată. În cazul lucrătorilor înalt calificați, salariul trebuie să fie la nivelul de cel puțin două ori câștigul salarial mediu brut.

Cetățenii străini care sunt numiți la conducerea unei filiale, reprezentanțe sau sucursale de pe teritoriul României, a unei companii care are sediul în străinătate, în baza unui contract de mandat ori altui document cu aceeași valoare juridică, li se prelungește dreptul de ședere temporară în scop de muncă fără prezentarea unui contract de muncă, dacă fac dovada mijloacelor de întreținere obținute din activitatea desfășurată în această calitate, cel puțin la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată. De asemenea, străinilor intrați în România în scopul încadrării în muncă în calitate de lucrător „au pair” li se prelungește dreptul de ședere temporară în scop de muncă dacă prezintă contractul individual de muncă cu timp parțial, înregistrat în registrul general de evidență a salariaților, din care rezultă că durata timpului de muncă nu depășește 25 de ore pe săptămână. Cuantumul salariului acordat este cel puțin la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, calculat la fracția de timp lucrată.

Taxele pentru eliberarea avizelor de angajare în muncă/ detașare au fost reduse la jumătate față de valoarea percepută până la data prezentei legi, respectiv de 200 euro la 100 euro în cazul avizului de angajare pentru lucrător permanent, detașat, transfrontalier, stagiar și de la 50 euro la 25 euro, în cazul în care angajatorul încadrează în muncă un străin titular al dreptului de ședere temporară pentru studii după absolvirea studiilor sau pentru titularul dreptului de ședere temporară pentru reîntregirea familiei, precum și în cazul schimbării angajatorului sau a funcției, la același angajator.

Legea aprobată aduce modificări importante și OUG 194/2002 privind regimul străinilor care solicită intrarea pe teritoriul României în calitate de student, stagiar, elev sau care participă la un program de schimb de elevi sau proiect educațional.

În cazul studenților, solicitarea trebuie să fie însoțită de următoarele documente: dovada de acceptare la studii eliberată de Ministerul Educației Naționale, din care să rezulte că va urma o formă de învățământ cu frecvență, la o instituție de învățământ superior de stat sau particulară, acreditată sau autorizată provizoriu potrivit legii, dovada achitării taxei de studii pentru cel puțin un an de studii, dovada mijloacelor de întreținere, în cuantum de cel puțin salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, lunar, pentru întreaga perioadă înscrisă în viză.

Pentru străinii care participă la un program de schimb de elevi sau proiect  educațional, este necesar a se face dovada privind asigurarea cazării la o familie selectată de către organizația care realizează și care deține un spațiu de locuit, considerat normal pentru o familie din România, sau într-o unitate specială de cazare selecționată de către organizația care realizează activitatea.

Legea stabilește noi condiții pentru străinii intrați în România în baza convențiilor internaționale sau a altor acte normative prin care sunt exonerați de la obținerea vizei, care încalcă reglementările în domeniu migrației, în principal privind încadrarea în muncă.

În ceea ce privește regimul sancționator, acesta se completează prin introducerea unor noi contravenții pentru cei care împiedică în orice mod lucrătorii Inspectoratului General pentru Imigrări de a exercita, total sau parțial, controale în medii și locuri frecventate de străini. Valoarea amenzii este cuprinsă între 5.000 și 10.000 lei.

Noile reglementări sunt de natură a oferi un regim juridic simplificat categoriilor de străini care desfășoară activități lucrative pe teritoriul României și o gestionare eficientă a fenomenului migrației.

 

Comunicat de presă – Serviciul Pentru Imigrări Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?