Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617
Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617

Conferință despre robotică și programare la Ateneul Popular

Tinerii vrânceni sunt invitați la conferința „Programarea viitorului”, care va avea loc pe 12 octombrie, în sala mare a Ateneului Popular din Focșani. Evenimentul va avea loc de la ora 17.00, iar intrarea este liberă.

Evenimentul, organizat de Asociația pentru Dezvoltare Durabilă „Focul Viu” din Focșani, este parte a inițiativei europene „Meet and Code”, care își propune să pregătească tinerii și copii  pentru lumea digitală. Organizatorii anunță că această conferință își propune să creioneze o imagine a viitorului și să scoată în evidență rolul programării, cunoscută ca a doua alfabetizare.

La conferință vor fi prezente cel puțin 50 de persoane, se va discuta despre meseriile viitorului, vor fi demonstrații de programare (Scratch) și de construcție roboți pe platforma Lego. „În Focșani există la nivelul instituțiilor de învățământ câteva cercuri de robotică – centre de excelență în robotică educațională – care au avut performanțe internaționale ce merită a fi împărtășite cât mai multor tineri. Companiile locale au susținut, de asemenea, participarea tinerilor la competițiile internaționale de robotică”, se arată în anunțul Asociației pentru Dezvoltare Durabilă Focul Viu din Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?