Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624
Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624

Acvacultura trebuie promovată prin sprijin financiar, mai ales sub formă de granturi (secretar de stat MADR)

Domeniul avcaculturii trebuie promovat prin sprijin financiar, mai ales sub formă de granturi, aspect care poate favoriza o dezvoltare rapidă a acestui sector, a afirmat Alexandru Potor, secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), în cadrul unei întrevederi cu Karmenu Vella, comisarul european pentru Mediu, Afaceri Maritime şi Pescuit. Întâlnirea dintre cei doi oficiali a fost organizată în marja Conferinţei la Nivel Înalt privind Pescuitul Costier Sustenabil în Marea Mediterană şi Marea Neagră din Malta.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Agriculturii, principalele elemente aduse în discuţie au fost punctele de interes ale României în ceea ce priveşte avansarea discuţiilor pentru noul cadru financiar pentru afaceri maritime şi pescuit, şi anume faptul ca domeniul acvaculturii trebuie promovat prin sprijin financiar, îndeosebi sub formă de granturi, aspect care poate favoriza o dezvoltare rapidă a acestui sector. „Referitor la obiectivele Preşedinţiei României pentru celelalte dosare aflate încă în discuţie sub Preşedinţia Austriacă, secretarul de stat Potor a menţionat că se doreşte închiderea celor pentru care discuţiile se vor finaliza, iar pentru cele cu un grad de complexitate ridicat, precum Regulamentul de Control al Pescuitului, se doreşte avansarea cât mai rapidă a discuţiilor în această perioadă de 6 luni”, se precizează în comunicatul MADR.

În acest context, comisarul european şi-a exprimat disponibilitatea de cooperare cu România, prin intermediul serviciilor comisiei, în special DG MARE, şi a propus stabilirea unei întâlniri tehnice, la nivel de experţi, în cursul lunii octombrie 2018.

Pe data de 25 septembrie a avut loc, în Malta, sub egida Comisiei Generale pentru Pescuit în Marea Mediterană (GFCM), prima zi a Conferinţei la Nivel Înalt privind Pescuitul Costier Sustenabil în Marea Mediterană şi Marea Neagră, dedicată discuţiilor între părţile interesate, respectiv reprezentanţi ai pescarilor, ai institutelor de cercetare şi ai altor organizaţii internaţionale. În deschiderea evenimentului au vorbit Jose A. Herrera – ministrul Dezvoltării Sustenabile, Mediului şi Schimbărilor Climatice din Malta, Karmenu Vella – comisarul european pentru Mediu, Afaceri Maritime şi Pescuit, precum şi Abdellah Srour – secretarul executiv al GFCM (General Fisheries Commission for the Mediterranean – Comisia Generală pentru Pescuit în Marea Mediterană).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?