Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

VIDEO și GALERIE FOTO: Elevii care au făcut pregătire în Biserica Militară, studenți la universități de prestigiu din țară

Încă o promoție de elevi, care a făcut meditații în Biserica Militară Sfântul Proroc ”Ilie Tesviteanul” din Foșani, se bucură de reușită. Elevii care au făcut meditații la română, matematică, istorie, geografie, fizică sau biologie au obținut note foarte mari la examenul de bacalaureat și la admiterea la facultățile pe care și le-au dorit. Cei mai mulți dintre tinerii absolvenți au reușit să ia BAC-ul cu note peste 8 și 9. Pregătirea în Biserică le-a adus cunoștințe în plus, dar cel mai important este faptul că le-a dat putere să își depășească emoțiile și să creadă în șansa lor, după cum singuri au mărturisit sâmbătă. ”Sunt onorată că sunt prima care vorbește pentru această generație. Îi mulțumesc doamnei Tătaru pentru încrederea acordată, profesorilor care au rupt din timpul dumnealor pentru a ne ajuta pe noi. S-au dedicat și altor copii necunoscuți, care își doresc să dobândească note cât mari la examenul de bacalaureat, această trăsătură, din punctul meu de vedere, fiind definitorie pentru un profesor care are vocație și care își dorește să ajute. Pentru că un om bun nu este niciodată singur, sau trist, sau urât. Un om bun este acolo când ai nevoie de el, un om bun are inima pentru oricine. Urez succes în continuare pentru ca și generațiile viitoare să se bucure de această primire călduroasă, pe care o oferă acest locaș de cult și părintele pentru noi, copiii, care doresc să urmeze un drum frumos, drept, lin în dezvoltare, fiindcă educația este primul pas către o viață frumoasă și în același timp către Dumnezeu”, a spus Andra Botez, studentă la medicină, la Iași.

Șefa de promoție, care a obținut la bac media 9,81, iar din toamnă va urma cursurile facultății de Litere, specializarea Comunicare și relații publice din cadrul Universității București, le este recunoscătoare profesorilor cu care a făcut pregătire la Biserică. ”Sunt onorată și vă mulțumesc pentru prezență. Sărbătorim reușita la finele unei etape importante din viața noastră, care a avut un impact foarte mare asupra noastră. Sunt foarte fericită că am avut ocazia să fac pregătire aici deoarece am întâlnit un colectiv minunat, persoane pline de căldură, de dorința de a face bine, iar aceste persoane au fost foarte deschise și înțelegătoare și întotdeauna au vrut să simplifice materia, astfel încât să o putem asimila fără prea multe dificultăți. Fără dumnealor ar fi fost un an mult mai greu și mai stresant. Sunt conștientă de tot ajutorul pe care ni l-ați oferit și de cât de mult am muncit și noi, elevii, și dumneavoastră, profesorii. Sper să continue acest proiect, ca și mai mulți elevi să se bucure de această atmosferă frumoasă, în care legi prietenii noi, cunoști caractere deosebite”, a spus Ana Toma.

La serbarea de final a celei de șasea promoții a fost prezent și Alexandru Tănasă, fost olimpic la matematică, beneficiar al proiectului, care a terminat anul acesta Facultatea de Matematică la Iași și este proaspăt profesor titular la Școala Urechești. El a spus că, din toamnă, va face voluntariat în cadrul proiectului. „Îmi place să văd evoluția acestui proiect și evoluția elevilor care beneficiază de pregătire aici. Mă bucur foarte mult pentru mediile obținute la bacalaureat. În anii trecuți au fost multe note de 10, iar anul acesta au fost medii foarte mare. Vă felicit pe toți și cum sunt debutant în învățământ, îmi face mare plăcere să fiu debutant și în acest proiect”, a spus tânărul profesor.

Oameni cu suflet

Sufletul acestui proiect este Mihaela Tătaru, care de 6 ani de zile se implică să facă bine unor tineri aflați la început de drum în viață. „Astăzi (sâmbătă-n.r.) avem un eveniment important și anume serbarea generației cu numărul 6. Sunt emoționată, pentru că atunci când am pornit cu părintele la acest drum, nu m-am gândit nicio clipă că o să reușim timp de atâția ani să atragem cadrele didactice, care să muncească an de an alături de noi și elevi, care ne-au reprezentat cu cinste, precum și școlile pe care le reprezintă, pentru că nu putem spune că rezultatul acesta ni se datorează doar nouă, al celor de aici, din biserică. Rezultatul acesta este al muncii cadrelor didactice de la clasă, al muncii cadrelor didactice din biserică și al muncii voastre. Dacă voi vă doriți într-adevăr să ajungeți undeva, trebuie întotdeauna să munciți”, a spus Mihaela Tătaru.

La întâlnire a participat și colonelul Vasile Roman, președintele Fundației ”Capela militară – Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul”, inițiatoarea acestui proiect. ”Bine ați venit în capela militară ”Sfântul proroc Ilie Tesviteanul”, inițiatoarea acestui mare proiect dedicat copiilor, celor de liceu. Dorim să venim în sprijinul dumneavoastră și să vă spunem că ne bucurăm că am reușit să facem o familie din această fundație, derulăm multe proiecte, ne axăm pe multe cazuri sociale, pe educația elevilor, pe promovarea tinerelor talente și vreau să vă mulțumesc, deoarece cu ajutorul dumneavoastră noi existăm și putem veni în sprijinul celor care au nevoie. Noi, ca structură militară, ne-am deschis porțile să venim în sprijinul dumneavoastră, vreau să mulțumesc acestui colectiv de dascăli care din timpul liber ați venit să ne ajutați, să susțineți acest proiect, doamnei Tătaru care este coordonatorul acestui proiect și sufletul viu al acestui proiect, dar și tuturor colegilor mei anonimi, care desfășoară multe activități cu sufletul și ne bucurăm că și dumneavoastră vreți să vă întoarceți în rândurile noastre și să ne susțineți în proiecte. Ne bucurăm că vreți să fiți voluntari, că aveți inițiative și prin ideile cu care voi veniți, spre noi, ne putem dezvolta și să ne creștem aria de proiect. Poarta noastră e deschisă mereu, când sunteți bucuroși, să veniți să ne spuneți și nouă, iar când aveți vreo greutate, să știți unde să veniți, pentru că noi putem veni în sprijinul tuturor. Să nu uitați niciodată că părintele are timp mereu, nu știu cum face, dar reușește întotdeauna să fie aici, în mijlocul tuturor. Vă mulțumesc tuturor și mult succes”, a spus locotenent – colonel Vasile Roman.

”A vrut Dumnezeu ca și această zi să fie una deosebită, pentru că mă gândeam că întreaga învățătură a Mântuitorului este sintetizată în două porunci: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din tot sufletul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți și cred că dumneavoastră ați împlinit cu vârf și îndesat această poruncă sfântă. Pregătirea în Biserică, cum ați spus și dumneavoastră, pregătirea în fața acestor icoane, care nu sunt decât ferestre către Dumnezeu și ferestre prin care harul lui Dumnezeu se revarsă asupra tinerilor, dumneavoastră nu ați făcut nimic altceva decât să fiți o prelungire a mâinilor lui Dumnezeu în mijlocul acestor tineri din comunitatea noastră. Sunt copleșit de bucurie și de emoție, în primul rând, pentru că ați venit an de an, de luni până sâmbătă. Ați pomenit de mine, iar eu mă simt înaintea lui Dumnezeu că nu am făcut nimic, decât am fost o gazdă simplă, uneori mai grăbită alteori mai plăcută, având și muncă de birou, dar și activități pastorale. Cred că cea mai mare împlinire a mea este conlucrarea cu tinerii. (…) Și într-adevăr, așa cum a spus atât de frumos doamna Mihaela Tătaru, dacă noi ajutăm pe alții, Dumnezeu nu rămâne dator niciodată și Dumnezeu ne ajută pe noi. Puterea lui Dumnezeu este mare. De aceea dăm Slavă lui Dumnezeu că am reușit azi să ne întâlnim. Vă doresc și eu ca în tot ceea ce faceți și în timpul facultății să vă ajute Dumnezeu. Nu poate fi nimic mai bun înaintea lui Dumnezeu decât să investim în tineri. Ei sunt tot ce avem mai bun și este o șansă a noastră. Eu am considerat ca fiind o șansă a mea, o obligație a mea de la Dumnezeu să pot face ceva și nu aveam prin cine, de aceea am făcut apel și chiar am insistat la doamna Mihaela Tătaru să mă ajute. Vreau ca tinerii din orașul acesta să știe că cineva vrea să îi ajute. Dacă au o problemă, sunt profesori care au disponibilitate să îi ajute și să le ofere o parte din cunoștințele și din dragostea lor. Noi avem în vedere și alte proiecte sociale, o să dezvoltăm peste câteva zile acel proiect de la început de an școlar, ”pregătire pentru școală”, încercăm să mai strângem fonduri să mai acordăm rechizite, încercăm să ajutăm tinerii fără posibilități și în continuare. De aceea, vă rugăm pe dumneavoastră să îi încurajăm pe tinerii pe care îi cunoașteți să vină și ei la pregătire, ca în felul acesta să putem duce proiectul mai departe. Vă mulțumesc încă o dată, din suflet, tuturor și vă doresc toate cele de folos și de mântuire”, a spus părintele Ionel Vrînceanu.

Proiectul nu ar fi fost posibil fără susținerea profesorilor voluntari: Gina Sava, Aurora Stoian, Elena Manole la limba română, Anișoara Ariton și Andreea Sîmbotin la matematică, Constanța Giurcan și Nelu Taman la istorie,  Aneta Popa și Florin Cristea la geografie, Mihaela Popescu la fizică, Anca Balosin la biologie. ”Cuvintele fără faptă nu își au rostul. Fapta au făcut-o părintele, doamna Tătaru. Dumnezeu lucrează prin oameni. Eu vă mulțumesc pentru că sunteți dăruiți. Multă baftă în continuare și să ajungeți acolo unde vă doriți. Drum bun și lin în viață. Să fiți luminați și binecuvântați”, a spus profesoara Aneta Popa. „A fost o experiență deosebită. Elevii au fost relaxați, neexistând acea rigiditate de la școală. Ne-a ajutat foarte mult și mediul și sunt dispusă să continui această colaborare”, a spus și profesoara Aurora Stoian.

Dintre elevii care au făcut meditații la Biserică s-au remarcat amintim pe Ana Toma de la Colegiul Național Unirea, cu media 9,81. Ei i-a urmat Valeria – Georgiana Timo, de la același colegiu, cu media 9,78. Pe locul 3 s-a clasat Mioara Drîmbu de la Liceul Pedagogic cu media 9,46 și Emilian – Teodor Rotaru de la Colegiul Național A.I. Cuza cu media 9,36.

De remarcat că succesul acestor tineri nu s-a oprit la o medie bună la Bac, ci a continuat cu admiterea la facultăți de prestigiu din țară. Astfel, Andra Valentina Botez a intrat la Universitatea de medicină și farmacie din Iași, Claudiu-Florin Avrămescu a fost admis la Universitatea Transilvania Brașov la Inginerie electrică și știința calculatoarelor, Valeria-Georgiana Timo a fost admisă la Științe economice și administrarea Afacerilor la București, Ana Toma la Facultatea de Litere din cadrul Universității București, Mirela Stanciu la ASE București, Informatică-matematică, Mioara Drîmbu va studia Sociologia la București, Marinela Coman a intrat la ”Inginerie Medicală” la Politehnica București. Andreea Gavrilescu va studia medicina veterinară la București, Diana Ghebuș, Sorina-Mădălina Dinu și Săndel Șohor vor studia Geografia la Universitatea București. Alexandra-Ioana Boeru a intrat la Politehnica București, Florin –Leonard Garagață va studia kinetoterapie la Universitatea Transilvania, iar Elena Pahoncea a intrat la facultatea de Studii Europene Speciale la Cluj.

Întâlnirea de la Biserică a fost marcată și de prezența Grupului Coral Accord din Mărășești, care a interpretat câteva melodii de suflet pentru poporul român, precum ”La fântână”, ”Eu mă duc, codrul rămâne”, ”Tatăl nostru” sau ”Maica Domnului”, melodii care i-au emoționat pe toți cei prezenți în Sfânta Biserică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?