Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

GALERIE FOTO: Handbal – Joc spectaculos, miercuri, în Polivalentă!

Formații

CSM Focșani 2007: Marocico, Tevzadze, Cloșcă – Popa – 2 goluri, Mocanu – 6, Rotaru, Sladic – 2, Țuțu – 2, Hrimiuc – 2, Moisă – 1, Rață, Gramatic, Hagiu – 1, Pătru – 2, Ragea, Popovici, Eros – 1, Miroiu- 5.

HC Buzău: Manole, Bobeică – Enache, Chircă, Grasu – 4, Burlacu, Tudorache, Stroe – 3, Anton, Asoltanei – 6, Mironescu – 2, Mircescu, Urse, Bușecan – 1, Sîrbu – 4, Istrate,  Scărlăteanu – 1

Echipa de handbal seniori a CSM Focșani 2007 a jucat, miercuri seară, de la ora 18,00, în Sala Polivalentă, penultimul amical de pe teren propriu al perioadei de pregătire. Adversară i-a fost nou promovata HC Buzău, antrenată de Eliodor Voica, fost campion al României cu Dinamo București, formație pe care a condus-o și în campanii europene. Redutabilul tehnician a venit la HC Buzău cu câțiva jucători, unii dintre ei, foști elevi ai săi la Dinamo. În lotul Buzăului au apărut, după promovare, valoroșii Asoltanei, Grasu, Mironescu, Bușecan, Bobeică, toți, cunoscuți de spectatorii focșăneni din trecutele ediții ale Ligii Naționale când au jucat pentru alte formații în Sala Polivalentă. Cei care se așteptau la o diferență netă între cele două partenere de întrecere de miercuri seara de la Focșani au avut supriza să constate că oaspeții alcătuiesc o grupare care poate pune mari probleme colegelor de întrecere din stagiunea care va începe la 5 septembrie.

Noutățile la CSM Focșani 2007 sunt cele, de-acum, bine cunoscute: antrenorul principal Sandu Iacob și pivotul Didi Hrimiuc. Tot ca noutate, așteptată de susținătorii handbalului focșănean, o constituie și partitura pe care o propune Sandu Iacob pentru atingerea obiectivului de clasare între primele opt formații ale Ligii Naționale la momentul finalului de campionat. O astfel de partitură se relevă într-o serie de jocuri și este prematur să fie făcute acum judecăți de valoare. Deocamdată este de observat că echipa este dinamică, exploatează bine situațiile de contraatac, dar și breșele pe care le provoacă în apărarea adversarelor și în zona centrală și pe extreme. Iar în jocul cu Buzăul a oferit mai multor jucători – nu doar celor consacrați pentru aceasta – posibilitatea să execute loviturile de la 7 metri. Unii au arătat că pot, alții, că mai de învățat ce și cum cu transformarea loviturilor de pedeapsă.

Meciul cu HC Buzău a început cu forcingul focșănean care a dus scorul la 3-0, temperat de oaspeți după time-out-ul cerut de Eliodor Voica. S-a ajuns repede la 5-5, după care diferența de scor a fost mereu în favoarea gazdelor, dar nu la mai mult de 2-3 goluri. La pauză era 14-12, între timp focșănenii au ajuns la un plus de șapte goluri, dar ratările lor din finalul partidei le-au permis buzoienilor să se apropie la trei goluri: 24-21.

A fost un meci foarte disputat, având atributele unui joc pe puncte – de mare angajament, aspru, cu fiecare formație aspirând la victorie! Spectaculos!

Începând de astăzi, echipa Focșaniului va evolua la Turda la un turneu de pregătire unde vor mai participa Potaissa și Știința Bacău. Astăzi, focșănenii vor întâlni Potaissa iar mâine, pe Știința Bacău.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?