Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632
Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632

Incendiile înregistrate în trimestrul II din 2018 au creat pagube de peste 16 milioane lei

Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Anghel Saligny” al județului Vrancea (ISU) a prezentat în ședinţa Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Vrancea (ATOP) o analiză  situatiei operative pe trimestrul II 2018, comparativ cu trimestrul II 2017.

Astfel, în decursul trimestrului II al anului 2018, serviciile profesioniste, voluntare și private pentru situații de urgență, populația și personalul de la locul de muncă au desfășurat un număr de 1.643 acțiuni, față de 1.268 în aceeași perioadă a anului 2017, înregistrându-se o creștere de 29.57%. Acțiunile au fost: 1.158 pentru ajutor medical de urgență (70,48%); 92 alte situații de urgență – însemnând misiuni pirotehnice, alunecări de teren, evenimente publice de amploare etc., (5,6%); 88 pentru stingerea incendiilor (5,36%); 65 incendii de vegetație și altele (3,96%);       51 deplasări fără intervenții (3,1%); 40 întors din drum (2,43%); 34 asistența persoanelor (2,07%); 27 activități de recunoaștere în teren (1,64%); 21 alarme false (1,28%); 20 exerciții cu forțe și mijloace în teren (1,22%); 16 alte intervenții (0,97%); 16 intervenții pentru asigurarea sau supravegherea zonei de producerea probabilă a situației de urgență (0,97%); 8 pentru salvări de animale (0,49%); 4 protecția mediului (0,24%); 3 intervenții la descarcerare (0,58%).

Ponderea cea mai mare în îndeplinirea misiunilor o deține Detașamentul de Pompieri Focșani cu 48,62% (723 intervenții) în decursul trimestrului II al anului 2018, ca și în trimestrul II al anului 2017, respectiv 55,96% (676 intervenții). „În trimestrul II 2018 s-a acționat pentru stingerea a 88 incendii, față de 89 incendii produse în aceeași perioadă a anului 2017, fiind protejate bunuri și instalații în valoare de peste 36 mil. lei, comparativ cu trimestrul II 2017 când au fost protejate bunuri și instalații în valoare de peste 8,6 mil. lei. Pagubele produse au fost estimate la 16.096.800 lei față de 1.937.870 lei în aceeași perioadă a anului 2017. Cele mai multe incendii au avut loc în luna aprilie – 39 (44.32 %) și s-au înregistrat în localitățile Focșani – 11, Vidra – 5, Mărășești – 5, Ruginești – 4, Adjud – 3. Din totalul de 88 intervenții la incendii, 70 s-au produs la gospodării ale populației, 3 administrație publică, 3 agricultură și servicii auxiliare, 2 comerț cu ridicata și amănuntul, 2 energie electrică, termică, gaze și apă, 2 industria prelucrătoare, 2 transport și depozitare, 2 silvicultură, exploatare forestieră, 1 hoteluri și restaurante, 1 poștă și telecomunicații, 1 industria prelucrătoare“, se arată în comunicatul ATOP.

De asemenea, structurile de intervenție din cadrul serviciului SMURD au fost solicitate pentru soluționarea a 1.202 cazuri pentru acordarea primului ajutor, cele mai multe desfășurându-se în luna mai (413), față de anul 2017, când cele mai multe intervenții s-au înregistrat în luna iunie (300). În urma intervențiilor au fost asistate 1.199 persoane, din care 1115 adulți și 84 copii; 12 persoane adulte au fost declarate decedate. Serviciile mobile de descarcerare au intervenit la 3 accidente de circulație rutieră, fiind asistate 4 persoane adulte, comparativ cu trimestrul II 2017, când au intervenit la 2 situații, fiind asistate 2 persoane adulte.

S-a intervenit pentru 34 cazuri de asistență a persoanelor, comparativ cu  trimestrul II 2017, când s-a intervenit pentru 29 cazuri, observându-se o creștere cu 17,24%. S-au înregistrat 92 intervenții pentru alte situații de urgență, dintre care: 42 asanarea teritoriului de muniție neexplodată, 36 inundații, 7 la evenimente publice de amploare, 3 distrugerea muniției asanate, 2 avarierea gravă a sistemelor de gospodărire comunală, 1 alunecare și prăbușire de teren, 1 altă situație, înregistrându-se o creștere a numărului intervențiilor la alte situații de urgență cu 26,02%, comparativ cu trimestrul II 2017.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?