Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

VIDEO: Sistem centralizat de alimentare cu apă la Burcioaia

Localitatea Burcioaia va avea avea apă în sistem centralizat și rețea de canalizare la finalizarea lucrărilor din cadrul contractului „Rețele de apă și canalizare în gruparea Adjud“ din proiectul „Extinderea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare, județul Vrancea – Vranceaqua, etapa a II-a”, finanțat în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare. Directorul CUP Focșani, Gheorghe Vasilescu, a prezentat, ieri, modul în care va fi implementat proiectului, lucrările care vor fi realizate în cadrul contractului pentru rețelele de apă și canalizare din Adjud și Ruginești. Astfel, în Adjud, la sistemul centralizat de alimentare cu apă va fi realizată extinderea aducțiunii, extinderea rețelei de distribuție. „În cadrul acestui contract se face o rețea de aducțiune și transport apă, se introduce sistemul centralizat de alimentare cu apă în localitatea Burcioaia, parte din UAT Adjud”, a spus directorul CUP Focșani, Gheorghe Vasilescu. În comuna Ruginești vor fi realizate extinderea rețelei de canalizare, cinci stații de pompare a apei uzate, extinderea conductei de refulare care va transporta apa uzată menajeră colectată de pe teritoriul comunei Ruginești la stația din Adjud.

Directorul CUP a subliniat că este o lucrare mai amplă, dificilă, deoarece presupune subtraversarea râului Trotuș, spre stația de epurare Adjud. Practic, prin acest proiect, va fi creat colectorul principal în Ruginești, de la Anghelești spre Ruginești și apoi traversarea spre Adjud. Astfel administrația locală poate extinde ulterior, în funcție de solicitări, de cerințe, sistemul de rețele de canalizare. Lucrările vor fi realizate de societatea Hidroconstrucția București și supervizate de compania Louis Berger.„Contractul conține lucrări ample, destul de complexe, cu subtraversări de cale ferată spre Burcioaia, sub Trotuș spre stația de epurare Adjud. Constructorul are o lucrare complexă și importantă”, a spus directorul CUP Focșani, Gheorghe Vasilescu. Acesta a arătat că, în etapa următoare, constructorul se va pregăti cu documentele necesare începerii lucrărilor, aducerea scrisorilor de garanție de bună execuție, prezentarea celorlalte documente, astfel încât încât să poată începe lucrările în condiții corespunzătoare, legale și în cel mai scurt timp.

Realizarea lucrărilor prin acest proiect este așteptată de administrațiile locale din Adjud și Ruginești care au proiecte proprii de asfaltare. Mai întâi vor fi realizate lucrările la sistemul de apă și canalizare, ulterior urmând să fie efectuate lucrările la infrastructura rutieră. „Unde vor trece rețelele de canalizare și de apă se vor executa și branșamentele fiecărui imobil la rețeaua de apă, racordul fiecărui imobil la rețeaua de canalizare astfel încât să se asigure funcționalitatea 100% a sistemului care se execută”, a precizat directorul CUP, Gheorghe Vasilescu.

Lucrările vor deservi o populație de circa 18.800 de locuitori din municipiul Adjud și din comuna Ruginești. Valoarea contractului este de 31.493.076,74 lei, din care: 26.769.115,23 lei din fonduri UE, 4.094.099,98 lei din fonduri de la bugetul de stat 629.861,53 lei din fonduri de la bugetele locale ale Consiliului Județean Vrancea și a UAT-urilor Adjud și Ruginești. Durata de execuție a contractului este de 20 de luni și o perioadă de garanție de 36 de luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?