Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623
Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623

Două note de ZECE la titularizare. Astăzi, până la ora 15:00 se mai pot depune contestații

Din cei 347 de candidați din Vrancea la examenul național de titularizare, proba scrisă, doar doi au reușit să obțină nota maximă. Este vorba de un candidat la religie ortodoxă – Mihai Bîndar și un candidat pentru învățământul primar – Gina Mihaela Pânzaru. 75 de note au fost sub 5, 114 note cuprinse în intervalul 5-7, 156 de note peste 7. Cei nemulțumiți de rezultate mai pot depune contestații astăzi în intervalul orar 10:00 – 15:00. Pentru aceștia, emoțiile se vor sfârși pe 24 iulie, când se vor cunoaște rezultatele finale. În județul Vrancea au fost scoase la concurs 43 de posturi titularizabile, dintre care, cele mai multe – zece, la Liceul de Artă ”Gheorghe Tattarescu”. Acestea nu se vor ocupa pentru că nu au existat candidați pentru aceste discipline. Cinci posturi titularizabile sunt și la Cluburile Școlare Sportive (CSS).

Conform unui comunicat de presă al Ministerului Educației Naționale, la nivel național: ”Rata notelor peste 7 (înainte de contestaţii) obţinute de candidaţii care au susţinut proba scrisă a concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar este de 47,40% (în creştere cu 1,67% faţă de anul trecut: 45,73%).

Au fost transmise spre evaluare lucrările a 21.460 de candidaţi, fiind notate 21.429 de lucrări. 31 de lucrări au fost anulate în centrele de evaluare din motive legate de nerespectarea metodologiei de concurs. Pe tranşe de note s-a înregistrat următoarea distribuţie: 121 de candidaţi (0,56%) au obţinut nota 10, 10.037 de candidaţi (46,84%) au obţinut note între 7 şi 9,99, iar 7.229 de candidaţi (33,73%) – note între 5 şi 6,99. Alţi 4.042 de participanţi (18,78%) s-au situat pe segmentul de note cuprins între 1 şi 4,99. Din promoţia curentă, 46,83% de candidaţi (în creștere de la 43,07% în 2017) au obţinut note peste 7, iar 32,93%, note între 5 şi 6,99.

Cel mai ridicat procent de note peste 7 (interval 7 – 9,99) s-a înregistrat în judeţul Dolj (58,7%), iar cel mai scăzut, în judeţul Caraș-Severin (30,04%).

La proba scrisă din cadrul concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar s-au prezentat 24.070 de candidaţi. 2.531 de candidaţi s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, 61 de candidaţi au fost eliminaţi (dintre care 27 pentru fraudă, iar 34 de participanți pentru lipsa documentelor de identitate, adeverințelor de absolvire etc.). Lucrările a 18 candidaţi au fost anulate la centrele de concurs din motive legate de nerespectarea metodologiei. (…)

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obțină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obțină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.

Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată se realizează în ședințe publice organizate de inspectoratele şcolare în data de 25 iulie.

În data de 26 iulie 2018 va avea loc repartizarea pe posturile didactice de predare vacante a cadrelor didactice titulare în învățământul preuniversitar anterior înscrierii la concurs, care au participat la concursul naţional şi au obținut minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului, cu păstrarea statutului de cadru didactic titular”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?