Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Tatăl acuzat că și-a abuzat sexual cei trei fii rămâne după gratii


Tatăl acuzat că și-a violat doi dintre fii, iar pe al treilea l-a agresat sexual, rămâne după gratii. Decizia, care este definitivă, aparține judecătorilor de la Tribunalul Vrancea. „Respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul J(…) F(…), în prezent aflat în stare de deținere în Penitenciarul Focșani, împotriva Încheierii de Camera preliminara din data de 20.06.2018, pronunțată de Judecătoria Focșani (…) Obligă contestatorul la plata sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Onorariul pentru apărătorul din oficiu în cuantum de 130 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiție. DEFINITIVÄ‚. (…) 04.07.2018”, este decizia instanței.
Reamintim că bărbatul a fost arestat preventiv sub acuzația de viol, șapte acte materiale, și agresiune sexuală, un act material. Victime au fost chiar copiii lui, toți băieți. Cu doi dintre ei ar fi întreținut raporturi sexuale, iar pe un altul l-ar fi agresat sexual.
Anchetatorii au stabilit că bărbatul a lucrat mai mulți ani peste hotare, iar la începutul anului trecut a revenit în țară și nu a mai plecat. De atunci ar fi început chinurile pentru cei trei băieți ai săi, pe care i-ar fi batjocorit în fel și chip de fiecare dată când prindea ocazia. Cu unul dintre copii, bărbatul ar fi întreținut relații sexuale de patru ori, iar cu un altul de trei ori. În urma  verificărilor, anchetatorii au constatat că bărbatul își batjocorea copiii atunci când rămânea singur cu aceștia, fie în casă, fie mergea după ei la toaletă sau în altă parte.
Potrivit surselor noastre, de fiecare dată i-ar fi amenințat pentru a-și putea satisface poftele bolnave, determinându-i astfel să facă tot ce-și imagina mintea sa bolnavă. De asemenea, i-ar fi amenințat să nu spună nimănui despre cele petrecute. A reușit să-i facă să tacă pentru o vreme, timp în care băieții au fost nevoiți să îndure lucruri greu de imaginat. Același surse ne-au spus că pe unul dintre copiii săi, bărbatul l-ar fi obligat să vizioneze împreună cu el filme porno! De grozăvia tatălui s-a aflat în urmă cu câteva luni și imediat politiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Nănești au început o anchetă în acest dosar, în care poveștile sunt înfiorătoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?