Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Alec Baldwin este „1.000%” sigur că l-ar învinge pe Trump dacă ar candida la prezidenţialele din 2020


Actorul Alec Baldwin este „1.000%” sigur că l-ar învinge pe Donald Trump dacă ar candida la funcția de președinte al SUA în 2020, scrie Press Association miercuri. Actorul, care s-a făcut remarcat în ultimul an pentru interpretarea parodică a președintelui în emisiunea Saturday Night Live, și-a manifestat convingerea că va avea câștig de cauză în fața magnatului miliardar într-o cursă prezidențială.
Vorbind în emisiunea radio a lui Howard Stern, starul de 60 de ani a insistat că va ieși pe primul loc într-o cursă pentru Casa Albă. „Dacă aș candida, aș câștiga. Cu siguranță voi câștiga. Sunt 1.000% sigur”, a declarat el, adăugând că ar avea „cea mai amuzantă, interesantă și nebună campanie” la prezidențiale. Recent, Baldwin a devenit pentru a cincea oară tată după ce soția sa, Hilaria, a dat naștere unui băiețel, Romeo Alejandro David Baldwin. De altfel, familia sa este, potrivit actorului, unul dintre motivele pentru care nu ar intra în cursă, vedeta mărturisind că i-ar fi dor de verile petrecute alături băieții săi dacă ar ajunge președinte.
Baldwin nu este primul actor critic la adresa președintelui Trump. Duminică, un alt star de la Hollywood, colegul său Robert De Niro, a fost ovaționat în picioare la gala premiilor Tony pentru ca a strigat „F *** Trump!” pe scenă. În replică, marți, Trump a scris pe Twitter că Robert De Niro „are un coeficient de inteligență (IQ) foarte scăzut” și „nu își dă seama” că economia americană este la apogeu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?