Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617
Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617

Primăria Vrîncioaia va construi un pod peste pârâul Leadova


    Autoritățile din Vrâncioaia au scos la licitație proiectul de investiții privind construirea unui pod peste pârâul Leadova, în punctul „La Stan” în satul Spinești.
Podul va asigura legătura între satul Spinești și Cătunul Motocești. Valoarea estimată a investiției este de 491 mii lei.
    Vă reamintim că Primăria Vrîncioaia va demara anul acesta mai multe investiții  din care amintim lucrările la sistemul de canalizare, cu stație de epurare și rețea de canalizare din satul Poiana. Investiția este finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Locală II și a fost evaluată la circa 6,6 milioane lei. Tot în satul Poiana, autoritățile din Vrîncioaia vor să construiască un pod peste râul Putna, estimat la peste 5,4 milioane lei.  Autoritățile locale din Vrâncioaia au obținut, anul trecut, finanțare pentru opt obiective de investiții prin PNDL II și urmează să fie semnate contracte pentru încă trei proiecte. Cele mai multe proiecte vizează lucrări la unitățile școlare din comună astfel încât acestea să ofere cele mai bune condiții elevilor și să poată obține autorizația sanitară de funcționare. Pe lista lucrărilor care au semnate contractele de finanțare se află canalizare sat Poiana, cu o valoare de 6,6 milioane lei, reabilitare, extindere și dotare școala Spinești – 985 mii lei, reabilitare, extindere și dotare școala „Neculai Jechianu” – 3,7 milioane lei, modernizare DC 72 – 3 milioane lei, pod peste râul Putna (satul Poiana)- 5,7 milioane lei, pod satul Spinești – 696 mii lei, pod „La Șerban”- 570 mii lei, pod „La Èšâgma” Muncei – 745 mii lei.
    Cea mai mare investiție într-o unitate școlară este la Școala „Neculai Jechianu”. Aici vor fi modernizate toate corpurile de clădiri, școala veche, școala nouă și fostul internat școlar. De asemenea, tot aici va fi amenajat un teren de sport. Pentru aceste lucrări vor fi alocate 3,6 milioane de lei. Va fi schimbat acoperișul, vor fi recompartimentate camerele, se va monta parchet. Vor fi lucrări de modernizare totală, inclusiv la terenul pentru activitățile sportive. Aceste lucrări vor respecta toate normele pentru ca astfel să poată fi obținută autorizație sanitară de funcționare.
    O altă investiție aflată în derulare este noul sediu al Primăriei Vrâncioaia. Va fi o clădire cu multe facilități pentru oamenii din comună. Dar va avea și o sală pentru ateliere de lucru, deoarece se află amplasată lângă Observatorul seismologic din comună. Tot anul acesta vor fi finalizate mai multe investiții, în special cele pe drumurile locale. Primarul din Vrîncioaia spune că ar trebui finalizate lucrările la drumul de interes spere satele Alghean și Spinești, va fi realizată balastare și turnate șanțuri betonate pe 1,2 kilometri pe „La Șerban” și va fi remediată problema alunecării de teren pe DC 93, punctul „Vasile Ilie”, unde se pun piloni forați, o investiție care are ca obiectiv eliminare problemelor cu alunecările de teren din zonă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?