Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

VIDEO şi GALERIE FOTO: Coliziune între un microbuz și două autoturisme pe E85, în apropiere de Garoafa


Accident pe E 85, ieri, care s-ar fi produs din vina șoferului unui microbuz plin cu călători, respectiv 18 oameni. Potrivit polițiștilor, un microbuz plin cu călători, care circula pe ruta București-Piatra Neamț, s-a ciocnit cu două autoturisme, aproape de Garoafa, pe E85. Potrivit polițiștilor, accidentul s-a produs din cauza nepăstrării distanței de siguranță în mers față de vehiculul din față. Marele noroc a fost că mașinile nu aveau viteză mare, altfel se putea produce o nenorocire.
Accidentul s-a produs în jurul prânzului. Microbuzul, care venea de la București și se îndrepta spre Piatra Neamț. A intrat în coliziune cu un autoturism Chevrolet, care a fost proiectat într-un VW Passat, oprit pentru a vira stânga. Unii pasageri din microbuz ațipiseră și s-au trezit brusc din somn. Nici n-au apucat să se dezmeticească, pentru că s-au speriat teribil.

O tânără, pasageră în microbuz, care stătea în spate, s-a lovit la nas în urma impactului. La fel și o femeie aflată în Chevrolet cu numere de Prahova. Cele două victime au primit îngrijiri medicale de la echipajele SMURD și SAJ sosite la fața locului, dar au refuzat să meargă la spital.
Conform comisarului șef Cătălin Stegărescu, șeful Serviciul Rutier Vrancea, vinovat de producerea accientului a fost șoferul microbuzului. „La data de 15.05.2018, în jurul orei 15.20, pe DN2, E85, în afara localității Garoafa, conducătorul unui microbuz care efectua transport de persoane, pe sensul de mers Focșani-Adjud, nu a păstrat distanța corespunzătoare față de un autoturism marca Chevrolet intrând în coliziune cu acesta, după care l-a proiectat într-un alt autoturism, Volkswagen, care a oprit pentru schimbarea direcției de mers spre stânga. În urma producerii accidentului au rezultat rănirea ușoară a unui pasager  din autoturismul Chevrolet și a unui pasager din microbuz și avarierea celor 3 autovehicule implicate în accident”, a declarat comisar șef Cătălin Stegărescu.
Accidentul, deși spectaculos, a fost încadrat în categoria accidentelor ușoare, victimele scăpând cu răni minore. Cu toate acestea, timp de mai bine de o oră, traficul s-a desfășurat cu dificultate pe DN2, între Focșani și Garoafa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?