Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Funcționarii Primăriei Focșani ies la curățenie


    Zeci de funcționari din Primăria Focșani și instituțiile subordonate vor participa, astăzi, la o acțiune de curățenie în zona pasarelei de la intrarea în oraș dinspre Odobești și pe strada Antrepozite. Acțiunea are loc într-una dintre zonele cunoscute în municipiu pentru cantitățile imense de gunoi aruncate aici de cetățenii certați cu simțul civic. Fie că vin din localitățile limitrofe sau chiar din municipiu, aceștia aruncă saci cu gunoaie pe marginea drumului, fără să se mai gândească la consecințele gestul lor. De altfel, în anii trecuți au fost amplasate pancarte de către cetățeni pentru a descuraje aruncarea gunoaielor, dar fără niciun efect. Primarul Cristi Misăilă a anunțat că zonele în care va fi desfășurată activitatea de curățenie nu au fost întâmplător alese, întrucât în aceste perimetre sunt frecvent depozitate tot felul de deșeuri, ceea ce crează o imagine dezolantă care nu face deloc cinste orașului nostru și afectează mediul înconjurător. Aceste zone vor fi supravegheate video, dar și prin controale permanente ale Poliției Locale Focșani. „Deși aceste zone sunt pe granița administrativ-teritorială dintre Focșani, Odobești și Câmpineanca, începând de mâine (astăzi -n.r.) noi vom curăța întregul perimetru. Astfel, prin acțiunea noastră dorim să tragem un semnal de alarmă tuturor celor care nu înțeleg efectele negative ale faptelor reprobabile care aduc atingere imaginii orașului nostru. Fac un apel public către toți focșănenii să ni se alăture în această acțiune pentru că numai împreună putem face ca Focșaniul nostru drag să fie un oraș cât mai curat!”, a spus primarul Cristi Misăilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?