Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Atestatele de producător au ajuns la Consiliul Județean Vrancea


    Primăriile de pe raza județului Vrancea pot intra în posesia atestatelor de producător și a carnetelor de comercializare a produselor din sectorul agricol solicitate la începutul acestui an. 2.000 de atestate de producător și 2.000 de carnete de comercializare a produselor din sectorul agricol, tipărite de C. N. Imprimeria Națională S.A  au ajuns la sfârșitul lunii trecute la sediul Consiliului Județean Vrancea. Toate unitățile administrativ teritoriale solicitante au fost anunțate de către reprezentanții CJ Vrancea să preia aceste documente, necesare producătorilor agricoli pentru a-și putea comercializa producția proprie în piețe. „Precizăm faptul că formularele tipizate respectă prevederile Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, cu completările și modificările ulterioare. Această lege a fost modificată parțial prin Legea nr. 70/2018, care a intrat în vigoare în data de 25 martie 2018 și prin care se prelungește termenul de valabilitate al atestatelor de producător și al carnetelor de comercializare a produselor din sectorul agricol, de la 5 ani (cât este în prezent) la 7 ani. Acest fapt nu afectează însă valabilitatea atestatelor și a carnetelor deja imprimate, întrucât Legea nr. 70/2018, la art. II, prevede: «Atestatele de producător, precum și carnetele de comercializare eliberate în baza prevederilor Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, cu modificările și completările ulterioare, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pot fi utilizate până la expirarea perioadei de valabilitate a vizei aplicate pe acestea»”, se arată într-un anunț al Consiliului Județean Vrancea.
     Administrația județeană a realizat achiziția acestor documente în data de 8 martie 2018, iar contractul cu CN Imprimeria Națională SA, vizând tipărirea acestora, a fost semnat în data de 22 martie 2018, anterior intrării în vigoare a legii care modifică și completează Legea nr. 145/2014. De asemenea, noile modele de formulare cu valabilitate mărită urmează să fie aprobate în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a Legii 70/2018,  respectiv în jurul datei de 25 aprilie 2018.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?