Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632
Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632

Ilustrații cu lumânări „PANCIU 60+“ și „Connect2Earth“, la Ora Pământului


Orașul Panciu participă, azi (sâmbătă), pentru al zecelea an consecutiv, la „Ora Pământului”, cea mai mare mișcare voluntară de mediu din istorie. Evenimentele programate cu acest prilej sunt organizate de Primăria Orașului Panciu, împreună cu Liceul Tehnologic Al. I. Cuza, Liceul Teoretic Ioan Slavici, Casa Orășenească de Cultură Mihai Eminescu, Clubul ECO MED, Asociația Lumea lui Pinocchio, Poliția Orașului Panciu și Secția 2 Jandarmi Panciu.
Seara, între orele 20.30 și 21.30, iluminatul public se va întrerupe, acțiunea având ca scop conștientizarea problemei schimbărilor climatice. În acest interval orar, pe esplanada Parcului Central, elevii celor două licee vor realiza ilustrațiile de lumânări „PANCIU 60+”  și „Connect2Earth”. Concomitent, Corul Cantabile, al Liceului Teoretic Ioan Slavici, pregătit de profesorul Andrei Igor Manovici, va susține recitalul „Cantus Mundi – Ora Pământului”. Manifestarea este inclusă în Programul Național Cantus Mundi, coordonat de către Corul Național de Cameră Madrigal – Marin Constantin. Tot în seara de 24 martie, Astroclubul Panciu organizează o sesiune de observații astronomice intitulată Cer senin, la camera telescopului din incinta Liceului Teoretic Ioan Slavici, manasarda corpului L.
Acțiunile dedicate „Orei Pământului 2018” au debutat pe data de 13 martie, cu înscrierea orașului Panciu pe site-ul oficial al evenimentului www.ora-pamantului.ro. În perioada 19 – 22 martie, în cadrul orelor de geografie derulate de Liceul Tehnologic Al. I. Cuza și Liceul Teoretic Ioan Slavici, au avut loc activități de prezentare a mișcării „Ora Pământului”, ca protest împotriva poluării ce destabilizează natura și starea planetei. În aceeași perioadă, echipa de proiect a desfășurat acțiuni de informare a populației, atât prin distribuirea de pliante, cât și prin afișe. Din programul activităților derulate cu prilejul „Orei Pământului” a făcut parte și lansarea Campaniei de colectare a produselor electrotehnice și electronice – Beyond the Hour (Mai mult decât o oră pentru planetă), care se va derula până în luna mai.
„În luna martie 2007, peste 2.2 milioane de oameni și 2.000 de sedii de companii din Sydney-Australia au stins luminile timp de o oră, pentru ca populația lumii să conștientizeze problema schimbărilor climatice. În anii care au urmat, implicarea țărilor de pe tot globul a făcut ca Earth Hour să devină cel mai mare mișcare voluntară de mediu din istorie. În 2018, orașul nostru participă, al zecelea an consecutiv, la mișcarea internațională „Earth Hour”. Cu acest prilej, Primăria Orașului Panciu, în parteneriat cu Liceul Tehnologic „Al. I. Cuza” Panciu, Liceul Teoretic „Ioan Slavici” Panciu, Casa de Cultură „Mihai Eminescu” Panciu, Clubul „ECO MED” Panciu, Asociația „Lumea lui Pinocchio” Panciu, Poliția Orașului Panciu și Secția 2 Jandarmi Panciu, organizează mai multe activități dedicate acestui eveniment mondial. Sâmbătă, 24 martie 2018, în întervalul orar 20.30 – 21.30, vă așteptăm alături de noi pe esplanada din Parcul Central al Orașului Panciu să marcăm împreună evenimentul, cu lumânări, ilustrând: «PANCIU 60+» și «Connect2Earth»! În același timp, membrii Corului „Cantabile”, al Liceului Teoretic „Ioan Slavici” Panciu – dirijor: prof. Andrei Igor Manovici – vor susține recitalul „Cantus Mundi – Ora Pământului”! De asemenea, vă lansăm invitația ca, între orele 20.30 și 21.30 să stingeți lumina în spațiile în care vă desfășurați activitatea, precum și iluminatul ambiental/ arhitectural de la clădirile pe care le dețineți! Să demonstrăm, tuturor, că suntem o comunitate responsabilă, implicată activ în rezolvarea problemelor mediului înconjurător!”, este mesajul transmis păncenilor de primarul Iulian Nica.
Evenimentul „Ora Pământului 2018” beneficiază de promovare pe rețeaua de socializare Facebook, atât pe pagina Primăriei Orașului Panciu, cât și pe cele ale instituțiilor partenere. În 2011, orașul Panciu a fost numit „Oraș Oficial Ora Pământului”, ca urmare a participării anuale la acest eveniment.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?