Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635
Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635

ULTIMA ORĂ! Vrâncean cu hemoragie, având secționată artera brahială, transportat la UPU de paramedici


 Un echipaj SMURD a intervenit, aseară, pentru salvarea unei persoane care avea secționată artera brahială, persoana fiind transportată la spital. De asemenea, pompierii adjudeni au intervenit la Homocea pentru stingerea unui incendiu. 
 „În această seară (aseară-n.r.) pompierii vrânceni au intervenit cu promptitudine în două misiuni. Prima a fost în com. Cotești, sat Goleștii de Sus, pentru salvarea unui barbat în vârstă de 56 ani care prezenta o plagă la membru superior stâng, având secționată artera brahială. Acesta a fost preluat cu hemoragie gravă de către echipajul de pe ambulanța SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani și transportat de urgență la U.P.U. 
În cea de-a doua intervenție, pompierii din cadrul Stației de Pompieri Adjud, au acționat cu o ambulanță SMURD și două autospeciale de stingere cu apă și spumă, pentru stingerea unui incendiu la acoperișul unei case din comuna Homocea. Incendiul a fost lichidat fără alte probleme. Din fericire nu au fost înregistrate victime”, a transmis Biroul de presă al ISU Vrancea.
UPDATE!!! Bărbatul, băut fiind, s-a tăiat cu drujba 
 Potrivit unor surse medicale, bărbatul a ajuns la spital după ce s-a tăiat cu drujba, el fiind beat în momentul incidentului. De altfel, bărbatul nu a putut fi operat noaptea trecută din cauza stării de ebrietate, urmând ca astăzi să fie supus unei intervenții chirurgicale. Potrivit acelorași surse, el a fost diagnosticat cu traumatism la brațul și la antebrațul stâng. Viața sa nu este în pericol, nefiindu-i secționată artera. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?