Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621

Exerciţiile fizice practicate la o vârstă înaintată menţin sistemul imunitar tânăr (studiu)


    Exercițiile fizice practicate în mod susținut de persoanele vârstnice le protejează pe acestea de efectele declinului sistemului imunitar și de infecții, conform unui studiu efectuat în Marea Britanie, citat de BBC. Cercetătorii au monitorizat 125 de cicliști de cursă lungă, unii dintre ei trecuți de vârsta de 80 de ani, și au descoperit că sistemul imunitar al acestora era asemănător cu cel al unor persoane de 20 de ani. ”Dacă exercițiile fizice ar fi sub forma unor pastile, toată lumea le-ar lua”, a declarat profesor Norman Lazarus, în vârstă de 82 de ani, de la King’s College London, unul dintre autorii studiului. ”Are ample beneficii pentru organism, pentru minte, pentru mușchii noștri și pentru sistemul imunitar”, a completat omul de știință. Cercetarea a fost publicată în jurnalul Aging Cell.
    Procesul de declin al sistemului imunitar începe în jurul vârstei de 20 de ani și avansează ”cu circa 2-3% pe an”, după cum a explicat Janet Lord, directoarea Institute of Inflammation and Ageing din cadrul Universității din Birmingham, coautoare a cercetării. ”De aceea persoanele vârstnice sunt mai predispuse la infecții, afecțiuni precum artrita reumatoidă și, eventual, cancer”, a adăugat ea. ”Pentru că sistemul imunitar al cicliștilor este asemănător cu cel al unei persoane de 20 de ani mai degrabă decât cu cel al uneia de 70 sau 80 de ani, înseamnă că beneficiază de protecție față de toate aceste probleme”, a mai spus Lord.
    Oamenii de știință au analizat indicatorii din sânge ai celulelor T, care ajută sistemul imunitar să răspundă la noile infecții. Acestea se maturizează în timus, o glandă situată în zona pieptului care, în mod normal, involuează după ce organismul ajunge la vârsta adultă. S-a descoperit că cicliștii de anduranță aveau același nivel al celulor T ca și adulții de 20-30 de ani, în timp ce în cazul unui grup de vârstnici sedentari numărul de limfocite T produse era foarte mic.
    ”Sedentarismul este contrar evoluției deoarece oamenii sunt făcuți pentru a fi activi din punct de vedere fizic”, a declarat Steve Harridge, coautor al studiului și profesor de fiziologie la King’s College London. ”Nu trebuie să fii atlet de performanță – sau să fii un ciclist de anduranță – pentru a culege roadele; orice te face să te miști puțin mai mult astfel încât să răsufli mai greu este de ajutor”, a adăugat acesta. Harridge și Lazarus au menționat că persoanele vârstnice foarte active reprezintă grupul perfect pe care pot fi analizate efectele reale ale îmbătrânirii biologice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?