Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

Bacalaureatul continuă cu evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională


Prima sesiune a examenului național de Bacalaureat va continua miercuri și joi cu evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C), conform calendarului aprobat prin ordin al ministrului Educației. Prima probă scrisă – Limba și literatura română – Ea) – a acestei prime sesiuni va fi în 25 iunie. Proba la Limba și literatura maternă – Eb) este programată pe 26 iunie, iar proba Ec) – proba obligatorie a profilului – pe 27 iunie. Ultima probă scrisă – la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – se va desfășura pe 28 iunie. Afișarea primelor rezultate are ca termen data de 4 iulie (până la ora 12,00) și e urmată de depunerea contestațiilor (orele 12,00 – 16,00). Între 5 și 8 iulie vor fi soluționate contestațiile, în timp ce afișarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 9 iulie.
Potrivit ordinului ministrului, a doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2018 are următoarea structură: 10 – 13 iulie înscrierea candidaților, 27 iulie înscrierea candidaților care au promovat examenele de corigențe. Pe 20 august se va susține proba scrisă la Limba și literatura română, pe 21 august – cea la Limba și literatura maternă, 22 august – proba obligatorie a profilului, iar pe 23 august – proba la alegere a profilului și specializării. Între 24 și 27 august va avea loc evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, pe 28 august – evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, iar pe 29 și 30 august – evaluarea competențelor digitale. În zilele de 30 și 31 august este programată evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională. Pe 1 septembrie vor fi afișate rezultatele (până la ora 12,00) și vor fi depuse contestațiile, între orele 12,00 și 16,00. Pe 6 septembrie vor fi făcute publice rezultatele finale

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?