Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637
Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637

Poluarea cu microparticule de plastic a oceanelor, un ”risc semnificativ” pentru balene, rechini sau pisici de mare (studiu)


Microparticulele de plastic prezente în apele oceanelor reprezintă un pericol pentru animalele marine ce se hrănesc prin filtrarea apei, precum pisicile de mare balenele și rechinii, avertizează un studiu publicat luni de oameni de știință din Australia, citat de Xinhua și DPA. Cercetarea condusă de oameni de știință de la Universitatea Murdoch în colaborare cu Marine Megafauna Foundation din Indonezia, a analizat modul în care substanțele toxice care se regăsesc în particulele de plastic se acumulează în organismul viețuitoarelor de-a lungul deceniilor și constituie un ”risc semnificativ” ce poate cauza tulburări ale proceselor biologice provocând simptome precum stoparea procesului de creștere, întârzieri de dezvoltare și probleme reproductive.
Speciile ”marine care se hrănesc prin filtrarea apei sunt predispuse la (acest) risc din cauza necesității de a înghiți sute de mii de metri cubi de apă pe zi pentru a captura plancton”, a explicat în cadrul studiului Elitza Germanov, unul dintre autorii principali. ”Ele pot ingera microparticule de plastic direct din apa poluată sau indirect, prin prada contaminată”, a adăugat cercetătoarea de la Universitatea Murdoch.
Analiza echipei de cercetători a descoperit de asemenea că speciile tind să se adune în zone care se suprapun cu ”punctele critice privind poluarea cu microparticule de plastic”, printre care se numără Golful Mexic, Marea Mediterană, Golful Bengal și Triunghiul de Corali din Asia de Sud-Est. ”Pe fondul estimărilor privind creșterea producției mondiale de plastic, implementarea programelor de monitorizare pe termen lung reprezintă o necesitate în zonele de hrănire ale acestor giganți ai oceanului pentru a se putea verifica nivelul de toxicitate al acestor viețuitoare pe o perioadă de timp”, a mai spus Germanov. ”Problema prezenței microparticulelor de plastic amenință (și) turismul bazat pe explorarea naturii care implică aceste viețuitoare, o sursă semnificativă de venit pentru regiunile în care se adună animalele care se hrănesc prin filtrarea apei”, a precizat cercetătoarea. Aceste microparticule sunt fragmente de plastic de dimensiuni mai mici de cinci milimetri lungime.
Conform studiului publicat în jurnalul Trends in Ecology & Evolution, un rechin-balenă – specie aflată în pericol de dispariție – se află în pericolul de a ingera zilnic, în medie, 171 de astfel de particule, conform rezultatului analizelor efectuate în peninsula Baja California unde au fost identificate 0,7 obiecte de plastic pe metru cub. În ultima vreme au fost publicate mai multe rapoarte și studii cu privire la viața marină care se confruntă cu pericolul reprezentat de prezența a milioane de tone de deșeuri din plastic ce ajung în fiecare an în oceane. Anul trecut, în stomacul unei unei balene găsită moartă în Norvegia au fost descoperite peste 30 de pungi de plastic. De asemenea, în Franța a fost găsită în carcasa unei balene moarte o cantitate de 800 de kilograme de plastic.
Agenția UN-Oceans, un mecanism de coordonare al Organizației Națiunilor Unite, a catalogat fenomenul creșterii producției mondiale de plastic drept ”o criză planetară”.
Începând din 2015, au fost generate peste 6,3 miliarde de tone de deșeuri de plastic, notează DPA, doar 20% din acestea fiind reciclate sau distruse prin incinerare. Restul ajunge în mediul natural sau în gropile de gunoi. Potrivit unui studiu publicat în luna ianuarie în jurnalul Science, deșeurile de plastic rămase agățate în corali îmbolnăvesc recifele. Conform estimărilor, numai în regiunea Asia-Pacific, 11,1 miliarde de obiecte din plastic – printre care se numără pungi de cumpărături, plase de pescuit și chiar și scutece și pliculețe de ceai – sunt prinse de recife, aceste cifre putând fi cu până la 40% mai mari până în anul 2025 pe fondul creșterii continue a nivelului de poluare a apelor.
În plus, prezența plasticului în apă poate dăuna și altor viețuitoare și plante de pe fundul oceanelor, precum bureții sau kelpul, dar și celor cel puțin 275 de milioane de persoane de pe glob care trăiesc în apropierea recifelor, o sursă de hrană, o barieră naturală ce oferă protecție zonelor de coastă, dar și o sursă de venit din turism.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?