Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638
Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638

Primarul de la Cîmpuri rămâne sub control judiciar; el nu își poate exercita profesia


Primul termen în dosarul primarului de la Cîmpuri, Costel Mateiu, a avut loc ieri, la Judecătoria Focșani. Magistrații au constatat temeinicia și legalitatea controlului judiciar, dispus față de edil. De asemenea, i-au interzis acestuia să exercite profesia de primar. Decizia nu este definitivă, putând fi contestată.
„Respinge ca neîntemeiată exceptia necompetentei materiale a instantei invocată de inculpat prin apărător. (…) constată legalitatea și temeinicia măsurii controlului judiciar dispusă față de inculpatul: _MATEIU COSTEL, trimis in judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de: fals în declarații (…); abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (…); fals intelectual (…) și delapidare (…) față de care prin Ordonanța (…) pronunțată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea s-a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile (…) menține măsura controlului judiciar dispusă față de inculpatul Mateiu Costel (…) până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 60 de zile. (…) pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Mateiu Costel trebuie să respecte următoarele obligații: a)- să se prezinte de îndată la Judecătoria Focșani și la Postul de Poliție al comunei Câmpuri ori de câte ori este chemat; b)- să informeze de îndată Judecătoria Focșani, Postul de Poliție al comunei Câmpuri cu privire la schimbarea locuinței; c)- să se prezinte la Postul de Poliție Câmpuri, județul Vrancea conform programului de supraveghere întocmit de organele de poliție sau ori de câte ori este chemat; d)- să nu depășească limita teritorială a localității de domiciliu, respectiv comuna Câmpuri, decât cu încuviințarea prealabilă a instanței competente; e)- să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu inculpatul Vlad Ion și cu martorii (…). f)- să nu exercite profesia de primar al comunei Câmpuri (…). Inculpatului Mateiu Costel i se atrage atenția că, în caz de încălcare, cu rea-credință, a obligațiilor ce îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Supravegherea respectării de către inculpatul Mateiu Costel a obligațiilor care îi revin pe durata controlului judiciar va fi realizată de către organele de poliție din cadrul Postului de Politie Câmpuri. (…) Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunțată în ședinta din camera de consiliu, azi, 23 ianuarie 2018”, este decizia instanței.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?