Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

ULTIMA ORĂ! FOTO! Protest spontan la SGA Vrancea; angajații au blocat temporar circulația


Zeci de salariați de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Vrancea au intrat într-o grevă spontană în această dimineață și protestează în fața instituției deoarece nu au primit salariile conform grilei de salarizare din legea 153 din 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Cei peste 50 de salariați au recurs la o formă inedită de protest și, încolonați, au traversat la trecerile de pietoni din sensul giratoriu de lângă instituție, blocând practic circulația în zonă. 
Este un conflict de muncă demarat încă de anul trecut provocat de lipsa fondurilor pentru plata salariilor stabilite conform legii care a intrat în vigoare din acest an. Deși noile salarii trebuie să fie acordate din luna ianuarie, în bugetul companiei Apele Române nu au fost prevăzute și fondurile necesare pentru acoperirea fondului de salarii. Oamenii spun că salariile din SGA sunt mici și nu vor decât să le fie acordate drepturile legale. S-a ajuns în această situația deoarece, de la 1 ianuarie, trebuiau aplicate prevederile legii 153, cu salariile aprobate conform grilei de salarizare din lege. Doar că la nivelul Apelor Române nu au fost alocate și sumele de bani necesare pentru fondul de salarii. În consecință au fost inițiate discuții cu Ministerul Finanțelor și Ministerul Mediului, concluzia fiind că se vor aloca bani pentru salarii. Deoarece acest lucru nu s-a întâmplat, de la sfârșitul anului trecut a început conflictul de muncă de la nivelul companiei Apele Române. 
Ieri, la București, au avut loc discuții tripartite între reprezentanții companiei, ai sindicatului și Ministerului Mediului pentru deblocarea acestei situații și asigurarea fondurilor pentru salarii, conform legii 153. Concluzia discuțiilor a fost că trebuie solicitați acești bani de la Ministerul Finanțelor. Salariații și-au prezentat nemulțumirile în fața directorului SGA, Cătălin Popescu, pentru a transmite doleanțele către conducerea centrală a companiei. „Informația primită astăzi de la conducerea centrală este că Ministerul Finanțelor a fost de acord cu solicitarea și se va aplica legea. Dar nu se spune când se va face acest lucru. Aceste informații le-am comunicat și salariaților care au inițiat această formă spontană de protest. Este o problemă națională. Oamenii nu vor majorarea salariilor, vor doar drepturile lor așa cum sunt prevăzute în lege”, a spus directorul SGA, Cătălin Popescu. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?