Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631
Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631

În plină iarnă, au înflorit ghioceii la Jitia


    Ghioceii, florile ce vestesc venirea primăverii, au înflorit în curtea unui localnic din comuna Jitia. Profesorul Sorin Pantelimon, căci el este gospodarul din sat unde vestitorii primăverii și-au deschis petalele, spune că a observat ghioceii care au început să înflorească, deși suntem abia în prima lună de iarnă. După părerea lui, factorii care au dus la înflorirea prematură a ghioceilor au fost temperaturile destul de ridicate din ultima perioadă, dar și umiditatea din sol. „Chiar astăzi (vineri n.r.) am văzut ghioceii care au înflorit în curtea mea. Și anul trecut aici la noi au înflorit tot în luna decembrie la niște localnici care stau pe Toporașul. Dacă mai multe zile la rând temperatura este ridicată, ghioceii sunt primii care înfloresc. Și liliacul are muguri. Am liliacul chiar lângă ghiocei și mare minune să nu-i dea și acestuia frunzulițele. Ghioceii sunt aduși de mine din pădure și plantați pe lângă casă de acum câțiva ani, dar este primul an când înfloresc așa devreme”, a declarat pentru Monitorul de Vrancea profesorul Sorin Pantelimon. Dascălul de la Jitia a mai spus că bătrânii din popor dau o interpretare acestor fenomene de înflorire prematură prevestind o iarnă grea cu multă zăpadă, ger și viscol. „Dacă este să ne luăm după tradiție și ce spun oamenii din popor, vor urma două luni mai dificile cu zăpadă, ger și viscol. Noi aici în zonă ne temem cel mai mult de viscol, pentru că rămânem fără curent electric, ne blochează și ne pune în situații critice. Oamenii se tem că după căldura asta va urma o perioadă de viscole și zăpezi masive, dar sigur nu știm nimic”, a spus profesorul Sorin Pantelimon, de la Jitia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?