Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

ULTIMA ORĂ! Dosar penal pentru un vrâncean care a împușcat un iepure de câmp


Infracțiuni de braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și munițiilor cercetate de polițiști
La data de 28 decembrie a.c., ora 21.00, polițiștii din cadrul  Secției 4 Poliție Rurală Adjud, în timp de se aflau în serviciul de patrulare pe raza localității Homocea, au auzit focuri de armă în pădurea aflată în apropiere. 
Sprijiniți de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Bacău, aceștia au efectuat verificări în zona respectivă, ocazie cu care au identificat și oprit un autoturism de teren condus de un bărbat de 50 ani din com.Homocea. În urma verificărilor efectuate în autoturism a fost identificată o armă de vânătoare, pentru care conducătorul auto deținea permis de armă, 5 tuburi cartuș calibrul 12 și o lanternă. 
Bărbatul a recunoscut că a împușcat un iepure de câmp în fondul de vânătoare 36 Corbița, pe care l-a abandonat la apariția polițiștilor, indicând locul unde l-a aruncat, acesta fiind ulterior recuperat și predat paznicului de vânătoare responsabil de zonă.
A fost ridicată în vederea confiscării arma de vânătoare și cele 5 tuburi cartuș, în cauza fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de armă fără drept, practicarea vânătorii fără a fi înscris în autorizație de vânătoare individuală sau colectivă eliberată în condițiile legii de gestionar, pentru fondul cinegetic respectiv și trecerea pe un alt fond de vânătoare cu arma de vânătoare neînchisă în toc și în afara căilor de comunicație.
Biroul de presă al IPJ Vrancea
vineri, 29 decembrie 2017
  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?