Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

VIDEO: Finanțare de la Banca Mondială pentru drumul expres Focșani-Brăila-Tulcea-Constanța. „Discuție punctuală“ cu premierul și despre aeroportul de la Focșani


    Drumul expres Focșani-Brăila-Tulcea-Constanța va fi realizat cu finanțare de la Banca Mondială și Banca Europeană de Investiții, a anunțat președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan. Prin realizarea acestei investiții, municipiul Focșani va deveni cel mai important nod rutier din Sud Estul României. Acest drum expres Focșani-Brăila-Măcin-Isaccea-Tulcea-Babadag-Ovidiu-Constanța este un proiect regional care va aduce beneficii economiei, în special turismului din zonele de Sud și Est ale României. Președintele Marian Oprișan a subliniat că este nevoie de investiții în infrastructură pentru a dezvolta zona Moldovei și a atrage investitori. Este nevoie de autostradă și de un aeroport regional. „Guvernele României trebuie să își îndrepte atenția către Moldova. Nu vine nimeni să investească la 600 kilometri de Sevastopol fără aeroport și autostradă. Am avut o discuție punctuală cu prim ministrul României și am stabilit ca pentru aglomerarea urbană Focșani-Brăila-Galați să realizăm un aeroport”, a spus președintele Marian Oprișan.
    Importanța drumului expres Focșani-Brăila-Măcin-Isaccea-Tulcea-Babadag-Ovidiu-Constanța este menționată și în Master Planul General de Transport realizat de Ministerul Transporturilor. Documentul menționează că, în urma unei analize privind situația economico-socială a zonei, a reieșit faptul că realizarea acestor proiecte ar asigura dezvoltarea întregii zone de sud-est a României. Aceasta este o zonă cu potențial de trafic ridicat, atât pentru mărfuri, cât și pentru persoane. Această zonă dispune de numeroase obiective turistice regionale (litoralul Mării Negre, Delta Dunării, Complexul lagunar Razim-Sinoe, Parcul Național Munții Măcinului, Carpații de Curbură). Este de menționat și faptul că în această regiune există obiective economice regionale, acum ar fi platforme industriale, șantiere navale, porturi, giganții industriali Sidex, Promex, Feral ori Alum.
    Totodată, drumul expres Focșani – Constanța ar urma să fie conectat la Coridorul 9 Pan-European și Autostrada A2. Realizarea acestei rute de transport rutier este importantă atât pentru traficul de mărfuri cât și de persoane. O importanță deosebită a acestei investiții este deschiderea către porturile României. Ar putea fi dezvoltat, astfel, transportul maritim. O investiție în drumul expres Focșani – Constanța ar conferi o mai mare importanță porturilor maritime Constanța, Brăila, Galați și Tulcea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?