În lumea modernă, sărbătorile de iarnă au ieșit puțin din tradițional, deoarece sărbătorile zilelor noastre au primit un aspect comercial. Avem de toate: cadouri, beculețe, ornamente, dar din păcate s-a pierdut din spiritul sărbătorilor de altă dată. Cu toții ne amintim de copilărie când mergeam la colindat, de mirosul bradului împodobit ce se împletea cu parfumul cozonacilor, de masa de Crăciun ce reunea întreaga familie, de ajutorul dat celor față de care viața nu a fost atât de generoasă.
Astfel, miercuri, 13.12.2017, elevii claselor a XII-a C, a XI-a B, a IX-a B au participat la activitatea „Tradiții și obiceiuri de Crăciun” din cadul proiectului Erasmus+ „Arhitecții Schimbării”, derulat de Asociația „Voluntariat pentru Viată”. Activitatea a avut ca obiectiv păstrarea și prețuirea tradițiilor și obiceiurilor de Crăciun. Elevii au prezentat tradițiile românești de Crăciun, au cântat colinde, au urat și au degustat din produsele de cofetărie-patiserie realizate de ei. Voluntarii Serviciului European de Voluntariat au împărtășit din tradițiile de Crăciun și Anul Nou din țările lor: Spania, Turcia, Armenia.
Activitatea a fost coordonată de prof. Arhire Mihaela și prof. Horeangă Mihaela.
Responsabil activitate, prof. Arhire Mihaela