Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617
Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617

GALERIE FOTO: Elevii de la Colegiul Ion Mincu au aflat cum să se ferească de traficanții de persoane


Elevii Colegiului Tehnic Ion Mincu au aflat miercuri, de la profesorii lor și de la specialiști, cum să nu devină victime ale traficului de persoane. Tinerii au participat la o activitate din care au învățat cum să nu cadă în plasa traficaților de persoane. Activitatea intitulată sugestiv „Cum să ne ferim de traficanții de persoane”, face parte din proiectul STAY FREE, organizat de Asociația Valoare Plus și a fost moderată de Oxana Morari, voluntar în cadrul asociației.
Elevii au vizionat filmulețe puse la dispoziție de Asociația eLiberare, din care au aflat care este prețul persoanelor traficate, ce este traficul de persoane ca formă a sclaviei moderne, ce forme îmbracă acesta, cum poate fi identificat un traficant. De asemenea, au aflat câteva date statistice privind activitățile pe care sunt forțate să le practice cele peste 35,4 milioane de persoane traficate: cele mai multe sunt obligate să se prostitueze, altele sunt supuse la muncă forțată, obligate să cerșească, să fure, etc.
Oxana Morari a dat numeroase exemple de colegi, rude sau diferite alte persoane care s-au implicat în combaterea traficului de persoane și care, ulterior, au relatat situații emoționante și triste, povestite de victimele pe care le-au cunoscut. „Materialele prezentate sunt un semnal de alarmă pentru cei care spun „mie nu mi se poate întâmpla!”. Oricine poate deveni o victimă a traficului de persoane deoare traficanții sunt dornici de câștig și nu vor rata nicio potențială sursă. Traficul de persoane aduce un venit estimat la 411 milioane de dolari în fiecare zi! Un alt motiv, pentru care nu trebuie să ne încredem în oricine, este faptul că cei care racolează victimele sunt, în cele mai multe cazuri, prieteni sau cunoscuți. Atunci când ni se promit câștiguri însemnate cu muncă puțină și când aceste promisiuni par prea frumoase ca să fie adevărate, cu siguranță ele nu sunt adevărate”, spune profesorul Cezarina Nicodei.
Asociația non-profit Valoare Plus derulează Proiectul STAY FREE, care vizează prevenirea și combaterea traficului de persoane. Această amplă acțiune a fost declanșată deoarece România ocupă primul loc după numărul de persoane traficate în Europa, regiunea Moldovei este cea mai afectată parte a țării și nu există niciun proiect amplu de informare a tinerilor. Proiectul se desfășoară în județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea și Galați. El se derulează în trei etape: prezentarea lecției „Prevenție trafic persoane”, crearea grupului de suport și instruirea voluntarilor. În cadrul proiectului activează două echipe de voluntari. Motto-ul proiectului este „Păstrează-ți libertatea! Traficul de persoane înrobește!”. Coordonatorii activității au fost profesorul Manuela Petrea, directorul colegiului, împreună cu profesorii Ioana Cojocaru, Cezarina Nicodei, Alina Coroamă, Iulian Diniță, Adriana Holbea și Rodica Apostu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?