Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637
Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637

Profesorii vrânceni au discutat despre abandonul școlar cu ai lor colegi din Spania, Italia, Grecia, Portugalia și Finlanda


Mai multe delegații de profesori din Italia, Spania, Grecia, Portugalia și Finlanda au venit zilele acestea în Vrancea, în cadrului unui proiect menit să reducă rata abandonului școlar din școlile vrâncene. „Opening doors, giving opportunities” este un proiect finanțat de Uniunea Europeană prin programul  ERASMUS+ (2017-2019). Coordonatorii acestuia și-au propus să caute soluții pentru diminuarea fenomenului de părăsire timpurie a școlii în țările implicate în proiect, prin aplicarea și elaborarea unor servicii socio-educative integrate de educație remedială și aplicarea unor măsuri de educație preventivă pentru menținerea în sistemul de educație a elevilor aflați în risc de părăsire timpurie a școlii.
Întâlnirea transnațională a avut loc ieri, la sediul Inspectoratul Școlar Județean Vrancea (IȘJ), în prezența inspectorului școlar general Dorin Cristea și a adjunctului său, Aurel Șelaru. Profesorii vrânceni au prezentat o situație în ceea ce privește abandonul școlar și câteva din proiectele pe care IȘJ Vrancea le derulează cu scopul clar de a diminua rata abandonului școlar. De asemenea, inspectorul școlar general, profesorul Dorin Cristea, le-a explicat oaspeților cum este organizat sistemul de învățământ în țara noastră și care sunt responsabilitățile instituției pe care o conduce. „Salut prezența delegațiilor străine astăzi și mă bucur că sunteți alături de noi. Pentru început, aș vrea să vă spun că IȘJ este o instituție care se supune Guvernului prin Ministerul Educației Naționale, în ceea ce privește politica educativă. Suntem o instituție de îndrumare și control și avem în structură 117 școli cu statut juridic, care la rândul lor au mai multe structuri. Stăm deficitar la capitolul abandon școlar, de aceea este un subiect important în politica pe care am propus-o”, a spus Dorin Cristea celor prezenți ieri la sediul IȘJ.

Proiecte în derulare pentru reducerea abandonului școlar

Inspectorul școlar pe probleme educative, Mihaela Simion, le-a vorbit oaspeților despre proiectele care se derulează în momentul actual în școlile din Vrancea pentru diminuarea fenomenului de abandon școlar cu care județul nostru se confruntă de mai mulți ani. Astfel, inspectorul Mihaela Simion a vorbit despre programul „masă caldă în școli” și despre programul „școala după școală”.
Abandonul școlar reprezintă o problemă gravă, cu care societatea contemporană se confruntă și nu din cauza școlii, ci de cele mai multe ori din cauza familiei. Elevii care au părinți plecați la muncă în străinătate sunt destul de vulnerabili și necesită o atenție sporită. Factorii care favorizează abandonul școlar sunt de foarte multe ori dificultățile materiale cu care se confruntă familiile, factorii socio-economici, pentru că dacă părinții nu mai au locuri de muncă, nu își mai pot permite să îi lase pe copii la școală. Anturajul sau părinții plecați la muncă în străinătate sunt alți factori identificați de inspectorii școlari.
Inspectorii școlari vrânceni au precizat că școala are rolul de a identifica toți acești copii aflați în risc, pentru a veni în întâmpinarea lor cu soluții care să îi aducă înapoi la școală. Inspectorul școlar general a atras atenția că fiecare școală are particularitățile ei, în funcție de zona unde este amplasată. El a precizat că factorul economic contribuie foarte mult la creșterea numărului de copii și tineri care aleg să abandoneze școala, motiv pentru care trebuie implicare din partea tuturor actorilor din comunitate.
De asemenea, s-a adus în discuție cadrul legislativ care nu susține școala, în sensul că părinții nu sunt obligați să își aducă copiii la cursuri, precum în alte state, unde se dau amenzi familiilor care nu se îngrijesc să le ofere copiilor toate condițiile pentru ca aceștia să frecventeze școala.

Mai multă prevenție, mai puțină corecție

Alături de profesorii vrânceni a fost și Marina Danțiș, director executiv la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM). Potrivit acesteia, fără un minim de școală, tinerii nu pot fi calificați pe programe venite în sprijinul celor care nu reușesc să se integreze pe piața muncii.
„AJOFM este o instituție care susține programele pentru prevenire. Ne dorim să vedem cât mai multă prevenție și mai puțină corecție. Când spunem corecție, ne gândim cum să aducem un tânăr către piața muncii. Principala problemă cu care se confruntă un tânăr fără școală este aceea că el nu poate fi calificat pentru o meserie cerută pe piață. Tânărul, cu ajutorul unor componente finanțate, burse, consiliere în carieră, poate deveni cel puțin un muncitor calificat, dacă nu și unul cu înaltă calificare. Știu cât este de greu să convingeți un tânăr de 20-24 de ani, această consiliere ar trebui să vină pe la 12-14 ani”, a transmis Marina Danțiș.

Problemele cu care se confruntă țările participante

Invitații străini au vorbit și ei despre problemele cu care se confruntă țările din care provin. Astfel, reprezentanții Spaniei au menționat faptul că și în țara lor există cam aceleași probleme, dar că nu școala este cea care implementează politici de păstrare și readucere a elevilor în școli, decât într-o măsură foarte mică. De la profesoara din Grecia am aflat că în ultimii ani trendul a fost în continuă scădere. Deși și Grecia s-a confruntat cu probleme de abandon școlar, strategiile de combatere ale fenomenului au fost altele decât cele menționate de profesorii români. În Finlanda implicarea în problemele școlii aparține tuturor instituțiilor statului, dar și a comunității. Școala italiană, în schimb, se confruntă cu fenomenul migranților, care trebuie școlarizați și atunci se aplică politici educative în acest sens. Învățământul dual a fost un alt subiect discutat cu profesorii italieni, dat fiind faptul că România a început să implementeze acest sistem, copiat din peninsulă.
La întâlnirea profesorilor din țările partenere în proiect au fost prezenți și câțiva elevi de la Colegiul Economic Mihail Kogălniceanu Focșani, implicați în derularea lui. „Tinerii implicați în proiect vor beneficia de o flexibilitate a traiectoriei, pe care o vor urma după absolvire (pe piața forței de muncă) și, de asemenea, de o cunoaștere reală a exigențelor pe care le implică ocuparea unui loc de muncă în vederea inserției acestora pe piața muncii. Activitatea urmărește în același timp valorificarea rezultatelor proiectului, a experienței și a bunelor practici pentru remedierea abandonului și a eșecului școlar, prin crearea și dezvoltarea de rețele sustenabile la nivel județean, național și internațional”, a precizat profesoara Marcela Ghiuță, reprezentant Asociația Renato și coordonatorul proiectului.
Aceasta a adăugat că Asociația Renato și-a propus să realizeze și un proiect pe teme educative cu Spania, la începutul anului 2018. În cadrul acestui proiect, vor avea loc 4 întâlniri transnaționale și 5 activități de învățare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?