Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639

Iași: Polițistul rănit în misiune, la Rădăuți, se simte mai bine


Neurochirurgul Mircea Grămadă, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Neurochirurgie din Iași, a declarat, luni, că polițistul rănit în urmă cu o săptămână în timpul unei misiuni la Rădăuți a fost detubat, evoluția stării sale fiind favorabilă. „Pacientul este conștient, și-a revenit în mare parte, evoluția este lent favorabilă, a fost detubat, s-a scos sonda nazo-gastrică. În cursul acestei dimineți s-a efectuat și un Computer Tomograf. Urmează să se facă încercări de alimentare pe cale naturală. Pacientul comunică cu cei din anturaj, cu asistentele medicale. El beneficiază de o kinetoterapie intensivă și este în continuare în secția de terapie intensivă. Evoluția neurologică este favorabilă însă trebuie să ținem cont că oricând pot să apară complicații locale sau generale. De asemenea, nu ne putem pronunța în acest moment cu privire la sechelele cu care va rămâne deoarece cel puțin șase luni de zile va trebui să efectueze o activitate de recuperare neuromotorie în mediul specializat. În acest moment există speranțe că prognosticul vital este favorabil”, a declarat dr. Mircea Grămadă.
Polițistul de la Serviciul de Acțiuni Speciale Suceava a fost grav rănit, în dimineața zilei de 5 decembrie, după ce a fost atacat cu o sabie în timpul unei percheziții ce se desfășura la Rădăuți, potrivit IGPR.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava au desfășurat o acțiune pentru destructurarea unei grupări infracționale, fiind efectuate opt percheziții domiciliare. La una dintre locuințele percheziționate, în Rădăuți, una dintre persoanele vizate l-a atacat și rănit, cu o sabie, pe agentul șef adjunct de poliție Dan Ciprian Sfichi, din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Suceava, „rănindu-l foarte grav la cap și braț”, conform IPJ Suceava.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?