Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620
Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620

Macacul care și-a făcut un selfie în jungla indoneziană, numit „personalitatea anului” de PETA


    Un macac negru devenit celebru la nivel mondial pentru că a apăsat pe butonul unui aparat foto și și-a făcut un selfie în jungla din Indonezia a fost numit „personalitatea anului” de către ONG-ul care i-a pledat cauza în fața unui tribunal american, relatează AFP. PETA (People for the Ethical Treatment of Animals) intenționează să recunoască astfel că Naruto „este cineva și nu ceva”, a precizat grupul pentru apărarea drepturilor animalelor într-un comunicat dat publicității miercuri.
În 2011, maimuța i-a luat aparatul foto lui David Slater, un fotograf de animale britanic care făcea un fotoreportaj în rezervația Tangkoko de pe insula Sulawesi. Acesta a lipsit câteva minute după ce și-a instalat trepiedul și a constatat la întoarcere că macacul își făcuse două selfie-uri cu aparatul său. Fotografiile s-au răspândit pe internet cu repeziciune iar PETA l-a atacat pe fotograf în instanță în 2015, afirmând că drepturile de autor pentru „selfie-ul istoric” îi aparțin maimuței. PETA a invocat faptul că Naruto „a făcut fotografia și, în consecință, deține drepturile asupra imaginii, cum ar fi cazul cu o ființă umană”. Fotograful a afirmat, la rândul său, că este proprietarul legitim al fotografiilor pentru că el este cel care a instalat dispozitivul și nu s-a îndepărtat decât câteva minute, după care și-a dat seama că macacul a apăsat pe declanșatorul aparatului.
La finalul unei bătălii juridice inedite, litigiul s-a soldat în septembrie cu un acord între cele două părți, conform căruia fotograful a acceptat să doneze 25% din viitoarele sale venituri obținute din folosirea sau vânzarea selfie-urilor cu maimuța organismelor care protejează habitatul lui Naruto și al celorlaltor macaci negri cu creastă din Indonezia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?