Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

Un bărbat băut a ajuns la UPU după ce s-a automutilat; un altul a încercat să se sinucidă


Medicii din cadrul Unității de Primire Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență Sfântul Pantelimon Focșani nu au avut parte de prea multe clipe de liniște la sfârșitul săptămânii trecute. Cei mai mulți pacienți care s-au prezentat la UPU au fost victime ale agresiunilor fizice. „M.V., bărbat în vârstă de 31 de ani, din Mărășești, policontuzionat prin agresiune, traumatism cranio-facial cu plagă contuză, contuzie coloană cervicală torace și umăr drept. Pacientul nu se internează”; „S.P.I., bărbat în vârstă de 41 de ani, traumatism cranio-facial prin agresiune, plagă contuză sprâncenară, stângă echimoză periorbitală. Pacientul nu se internează”; „C.C., bărbat în vârstă de 25 de ani, din Milcovul, traumatism cranio-cerebral acut închis cu escoriații, plagă contuză buză superioară prin agresiune, status post consum de alcool”; „B.M., bărbat în vârstă de 25 de ani, din Milcovul, traumatism cranio-facial prin agresiune veche de 12 ore, hematom periorbital. Pacientul nu se internează”; „M.V., bărbat în vârstă de 56 de ani, din Brăila, traumatism prin agresiune”, se arată în buletinul de presă al Spitalului Județean de Urgență.
    Alți doi bărbați au ajuns la UPU Focșani ca urmare a unor tulburări care au dus, în cazul unuia dintre ei, la automutilare, iar în cazul celuilalt la tentativă de suicid. „H.V., bărbat în vârstă de 28 de ani, din Cârligele, agitație psihomotorie, automutilare și autoagresiune, beție acută. Bilet de trimitere psihiatrie”; „V.N., bărbat în vârstă de 66 de ani, din Popești, intoxicație medicamentoasă voluntară în scop de suicid, sindrom depresiv. Bilet de trimitere psihiatrie”, se mai arată în buletinul de presă al Spitalului Județean de Urgență.
    În cursul zilei de sâmbătă, la UPU Focșani s-a prezentat un bărbat din Găgești cu o arsură prin lichid fierbinte, veche de o săptămână. Cel mai probabil, bărbatul a ignorat arsura, până când aceasta s-a suprainfectat. „B.V., bărbat în vârstă de 62 de ani, din Găgești, arsură grad II prin lichid fierbinte veche de șapte zile. Pacientul nu se internează”, potrivit buletinului de presă al Spitalului Județean de Urgență.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?