Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621

GALERIE FOTO: Fotbal juniori – LPS-Prosport Focșani U 17, mare dezamăgire! Echipa U 19, victorie clară!


Juniorii U 17 ai LPS-Prosport Focșani au avut, sâmbătă, 2 decembrie, de la ora 14,00, pe stadionul Milcovul un nou joc din categoria derbiurilor pentru câștigarea seriei după cel din etapa etapa preliminară, cu Concordia Chiajna. Și, la fel ca atunci, a pierdut după o a doua repriză dezastruoasă! Adversară i-a fost ACS Petrolul 52 Ploiești, formația aflată pe locul al doilea, cu trei puncte mai puțin. Înainte de începerea meciului profesorul Alin Samoilă-Sava, antrenorul echipe le-a spus, cu încredere, jucătorilor doar: „jucăm să câștigăm ca să ne ducem cu zece puncte în fața Astrei și să fim liniștiți în iarnă”. Iar partida a început foarte bine pentru gazde care au ajuns ușor la poarta adversarilor și, în minutul 11, Milea a primit mingea pe stânga, i-a pasat lui Lăudatu care a trimis un lob de fotbalist adevărat pentru portarul ploieștenilor și a făcut 1-0! A urmat un joc dominat de focșăneni care și-au mai creat cel puțin trei situații mari de gol risipite cu o detașare care avea să-i coste!
    În pauză s-a intrat cu 1-0, oaspeții au avut în minutul 52 un prim eliminat pentru fault grosolan, dar ce a urmat a fost aproape de necrezut! În minutul 58, un contraatac al oaspeților a găsit neacoperită zona centrală din fața porții lui Stoian și a venit golul egalării. Oaspeții au început să joace din ce în ce mai dur și în minutul 62, unul dintre jucătorii lor a faultat de cartonaș roșu, pe care l-a și primit. Cu un om în plus, focșănenii și-au pierdut complet orientarea în spațiu, parcă au fost storși de vlagă și au uitat tot ce știau în materie de fotbal. Ploieștenii au început deodată să domine partida prin luciditate și dăruire, dar au continuat să joace dur, drept care au mai avut doi eliminați! Chiar și așa, au înscris pentru 1-2, în fața unei formații focșănene fără reacție, imaginea neputinței! Între timp, antrenorul oaspeților și încă o persoană din delegația ploieșteană au fost eliminați pentru proteste, dar la final petroliștii au făcut hora bucuriei pe terenul doi al stadionului Milcovul! Câștigaseră meritat un meci pe care l-au gestionat impecabil!
    LPS-Prosport Focșani U 17 a evoluat în formula: Stoian – Dima, Dinu, Gurău,Chiriac – Sandu – Mustață, Cuciuc, Milea, Negoiță – Lăudatu. Rezerve: Pavel, Lazăr, Radu, Iacob, Călin, Marinică, Păltinuș.
    În deschiderea cuplajului de sâmbătă, formația U 19 a LPS-Prosport Focșani a câștigat primul joc din faza a doua a campionatului! În fața echipei similare a ACS Petrolul 52, focșănenii s-au impus cu 4-2, după ce la pauză era 2-1. Au înscris pentru Focșani Pașalău, din penalty, în minutul 12, Buzatu, în minutul 30, Balandău, în minutul 71 și Neagu, în minutul 77. Formația pregătită de profesorul Daniel Bănică a fost harnică, a făcut ceea ce știe că poate să facă în acest moment, nu și-a bătut joc de situațiile de gol – muncite, pe care și le-a creat și a ieșit cu fruntea sus de pe teren în ultimul joc din acest sezon! 
    LPS-Prosport Focșani U 19 a început meciul cu formația: Olariu – Chiriac, Tănăsache, Marin, Vintilă – Lambru – Balandău, Bobu – Buzatu, Pașalău, Anton.
După meciurile de sâmbătă, 2 decembrie, echipele de juniori ale LPS-Prosport Focșani au intrat în pauză competițională până la 10 martie 2018 când va fi reluat campionatul!    

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?