Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636
Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636

GALERIE FOTO: Judo U 23: Echipa Focșaniului, medalie de bronz la Campionatul Național!


Tinerii judoka ai Focșaniului reușesc performanță după performanță la nivel național! Sâmbătă, 25 noiembrie, și duminică, 26 noiembrie, sportivii formați la prestigioasa școală de judo a Focșaniului au reușit să câștige o medalie de aur și trei medalii de bronz la Campionatul Național de judo U 23 pe echipe și la Campionatul național Ne Waza U 23, care au avut loc la Cluj-Napoca.
A fost mai întâi medalia de bronz la echipe obținută de Focșani în aceeași formulă în care a câștigat aurul la echipe U 21: Laris Borș, Răzvan Burdușel, Liviu Neagu, Dorin Drîmbă, Bogdan Drîmbă, Dănuț Goia, Cornel Andrieș, Vadim Rudy, Claudiu Neagu, Mircea Tomescu.  
Duminică, la Ne Waza, U 23, Laris Borș a încheiat competiția pe primul loc și a devenit campion al României! Este al șaselea titlu național al excepționalului judoka focșănean, după cele de la U 21, U 23, seniori, cu echipa U 21 și Ne Waza U 21. Laris este și campion balcanic la 66 kg.!
Tot la Ne Waza, 66 kg., Dorin Drâmbă și Dănuț Goia s-au clasat pe locul al treilea și au primit medaliile de bronz!
Judoka focșăneni sunt pregătiți de profesorii antrenori Stănică Grosu, Dumitru Sandu Zisu, Iulian Surlă și Marinel Palade la CSM Focșani 2007, LPS Focșani și CSS Focșani.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?