Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621

GALERIE FOTO: Matematica trebuie să fie accesibilă tuturor elevilor, iar această sarcină le revine profesorilor; cine vrea performanță trebuie să lucreze suplimentar


Conferința internațională „Matematică fără frontiere” a continuat ieri, deși activitățile dedicate cercului pedagogic au luat sfârșit. De această dată, într-un alt registru, cel al spiritualității și al emoției. Proiectul „Matematica fără frontiere” este derulat de profesorii de pe cele două maluri ale Prutului, începând în mai 2017, când profesorii vrânceni au mers în Basarabia. Acest proiect are ca protagoniști atât pe profesorii de matematică, cât și pe cei din învățământul preșcolar, pentru că de acolo se pun bazele disciplinei.
Astfel, delegația compusă din 11 profesori universitari, dar și din mediul liceal și gimnazial din Republica Moldova, inspectorul școlar de matematică Gabriela Gherman și inspectorul pentru învățământul preșcolar, profesorul Amalia Chirtoc, au mers, ieri, într-o vizită prin județ. Oaspeții au vizitat Grădinița cu Program Prelungit Odobești, unde, așa cum cere tradiția, musafirii au fost primiți de copii îmbrăcați în costume populare, cu pâine și sare. „Ne-ați emoționat încă de ieri, ați creat impresia că ne cunoaștem de o sută de ani și acest aspect este foarte important. Mă bucur să vă avem aici, printre noi. Unitatea noastră împlinește anul viitor 100 de ani și cu ocazia aceasta ne dorim să sărbătorim acest eveniment. Învățământul preșcolar intră așa, la și altele, dar bazele matematicii aici se pun. Noi luăm copilul cu biberon în septembrie, iar la Crăciun avem serbare. Aici copilul învață formele geometrice, prin asociere cu obiecte din natură. Acest proiect este bine venit și foarte bine gândit, fiindcă puțini știu ce facem noi la grădiniță. Ne dorim un parteneriat care să continue cât mai mult de aici încolo, fiindcă fiecare avem de învățat”, a spus Veronica Batog, directorul grădiniței din Odobești.
„Mă bucur tare mult că am auzit de dimineață vorbe frumoase despre geometrie. Încă din secolul XIX se vorbește despre faptul că geometria trebuie studiată odată cu aritmetica. Copiii încep să numere de la 2 ani, ceea ce înseamnă că încep să pună bazele aritmeticii. Copiii de la 3 ani știu să deosebească paralelogramul de dreptunghi, de disc, de cerc, de aceea vă mulțumim dumneavoastră, educatoarelor”, a spus profesorul de matematică Laurențiu Calmuțchi, de la Universitatea „Tiraspol” din Chișinău.
Educatoarele din Odobești au vrut ca vizita să fie una de neuitat pentru profesorii moldoveni și au făcut și un tort, în care cel mai dulce a fost mesajul: „Bine ați venit frați ai noștri”, care i-a impresionat până la lacrimi. „Acum chiar ne simțim ca acasă. Vă mulțumim din suflet și să vă dea Dumnezeu sănătate. Ceea ce ați făcut dumneavoastră aici este un îndemn. Să vă învățați elevii să lucreze în limba inimii, pentru că peste ani ei vor spune: am avut un dascăl care m-a făcut om. Vă doresc să fiți adevărați dascăli și să lucrați cu inima. Nimic în lume nu este întâmplător, așa a vrut bunul Dumnezeu să fim, așa cum bine ați scris pe tort”, a spus profesorul Ion Cojocaru, specializat în didactica matematicii la Universitatea „Tiraspol” din Chișinău.

Matematica trebuie să fie accesibilă tuturor elevilor

Reamintim că proiectul „Matematica fără frontiere” a început cu ocazia cercului pedagogic din semestrul II din anul școlar 2016-2017 și a fost organizat de centrele de la Vidra și Odobești. Tematica conferinței de acum două zile a fost „Educația matematică în contextul cerințelor înaintate de economia, știința și tehnica modernă”, iar activitățile propuse pe laboratoare creative de cercetare și inovatoare s-au referit la „folclorul matematic”, „învățământul matematic formativ”, „studierea geometriei preuniversitare studiate pe calculator”, „proiecte de matematică aplicată în cele mai diverse situații”, „mica enciclopedie a noțiunilor matematice”, diverse dezbateri legate de matematică.
Potrivit informațiilor furnizate de inspectorii Amalia Chirtoc și Gabriela Gherman, cei doi inspectori care au făcut posibilă conferința, temele dezbătute la activitatea din 13 noiembrie 2017 se vor materializa în lucrări până la următorul cerc pedagogic. Lucrările vor constitui material didactic pentru elevi și profesori.
Conferința internațională „Matematică fără frontiere” a fost poate cea mai complexă activitate desfășurată la Focșani, dată fiind amploarea evenimentului dar și a temelor dezbătute. Trebuie spus faptul că laboratoarele oferă posibilitatea tuturor profesorilor de a se implica în această muncă de cercetare, mai ales că inițiatorii proiectului își doresc ca acesta să aibă continuitate pe durata a mai multor ani.
Profesorii prezenți la Focșani au mai atins un aspect și anume acela al matematicii care trebuie să fie accesibilă tuturor elevilor, matematica trebuie să fie o disciplină înțeleasă de toți, iar această sarcină le revine profesorilor. Cei care vor să facă performanță trebuie să lucreze suplimentar. Discuția a avut loc în contextul în care elevii români și cei moldoveni au cele mai bune rezultate la olimpiadele și concursurile internaționale de matematică.
Oaspeții din Republica Moldova au mai vizitat și Mănăstirea Brazi din Panciu și Mausoleul Mărășești. Dincolo de temele dezbătute, legate de matematică, profesorii vrânceni și cei moldoveni au avut parte și ei de lecții de viață, de comunicare cu colegi dintr-un alt sistem educativ dar într-o limbă comună. O limbă plină de sens și mai ales de patriotism, care face ca Prutul să fie un râu ce curge prin mijlocul aceleiași țări, România Mare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?