Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623
Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623

GALERIE FOTO: Autoturism prins între două autocamioane, la Garoafa; o șoferiță a fost rănită


Un accident rutier a avut loc la Garoafa, ieri dimineață, în jurul orei 8.30. Un autoturism și două camioane au fost implicate. Conform reprezentanților ISU Vrancea, în momentul în care s-a primit apelul prin 112, la fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani, respectiv un echipaj SMURD și o autospecială de stins incendii. La sosirea la fața locului a fost identificată o femeie în vârstă de 29 de ani, conducătoare a autoturismului, care acuza dureri în zona cervicală și prezenta stare de agitație. Echipajul SMURD i-a acordat primele îngrijiri la fața locului, apoi a transportat-o la Spitalul județean.

Conform informațiilor, șoferul unei autobasculante cu număr de Vrancea ar fi frânat brusc, moment în care conducătoarea auto a unui Volkswagen de București a intrat cu mașina în autobasculantă, fiind apoi lovită în spate de un autocamion MAN de Suceava. „La data de 31 octombrie a.c., în jurul orei 8.30,o femeie de 29 ani, din comuna Vidra, în timp ce conducea un autoturism pe DN2 E85, în afara localității Garoafa, pe fondul nepăstrării distanței regulamentare, a intrat în coliziune cu un autotractor ce  tracta o semiremorcă și circula în fața sa. Ulterior, autoturismul a fost colizionat de o autoutilitară care circula în spatele acestuia. În urma producerii evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoara a conducătoarei auto. În cauză a fost întocmit dosar penal”, ne-a declarat agent principal Paula Enache, din cadrul Biroului de Presă al IPJ Vrancea.
Un accident rutier grav a avut loc luni, în jurul orei 16:00, pe strada Odobești din Focșani. Au fost implicate un microbuz de transport persoane și un moped. Potrivit polițiștilor, accidentul s-ar fi produs în momentul în care conducătorul microbuzului, un bărbat de 39 de ani, din Răstoaca, ar fi încercat să efectueze manevra de viraj la stânga și nu ar fi acordat prioritate de trecere mopedului, care circula din sens opus. A rezultat rănirea gravă a conducătorului mopedului, un bărbat de 47 de ani, din Câmpineanca. În microbuz nu se aflau pasageri la momentul producerii accidentului. În cauză a fost întocmit dosar penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?